Cum să procedez cu copilul întinat deja cu imagini pornografice, educație sexuală, preocupat de libertinajul societății. Ce mai poate face o mamă?

Dacă e încă mic, rugăciune, discuție cu el, cât de rău ne face și să-l învățăm să se spovedească, să spună lucrurile astea. Deci rugăciune multă și discuția blândă cu înțelegere. Dacă e destul de mare, rugăciune și acolo intervenție, că există scăpare, există terapie, există vindecare. Eu cred că de cele mai multe ori responsabili sunt părinții. Părinții nu sunt atenți la ce se uită copilul. Filmele alea groaznice se numesc filme pentru adulți. Este o rușine să fii adult dacă asta e viața de adult, să te uiți la pornografie. Or copilul crede că și el are dreptul să vadă ce vezi tu, să se uite la ce te uiți tu. Mulți dintre cei care îmi scriu că sunt dependenți au găsit reviste, casete și și-au văzut părinții făcând asta, mai ales tații.

Deci în primul rând avem nevoie noi să ne pocăim, noi să ne curățăm mintea. Mai învață și unii de la alții, e adevărat. Dar dacă noi discutăm cu ei și le spunem, le vorbim despre frumusețea trupului, despre frumusețea relației dintre bărbat și femeie, dacă copilul știe: „Eu cu tatăl tău, suntem soț și soție, ne-am cununat”. Arătați-le filmul de la nuntă. Și soțul-soția dorm în același pat, și soțul-soția se îmbrățișează și se iubesc. Nu e păcat ce fac părinții. Mulți copii au o oroare, și-au suprins părinții într-o îmbrățișare, au oroare, silă, scârbă, și sunt traumatizați. Este nevoie ca ei să știe că ăsta e un act binecuvântat, un act sfințit de Dumnezeu, dacă e în limitele normalității. Și că folosirea trupului nostru împotriva lui Dumnezeu este păcat, așa cum mâna asta e bună când mângâi și e rea când lovesc, așa și trupul meu. Și atunci, dacă copilul învață să prețuiască ce e bun și frumos în trupul omenesc, în sentimentele omenești, în activitățile omenești și învață să urască răul, el va avea fermitate, dar dacă nimeni nu-i vorbește? Nu ne apucăm să vorbim înainte de termen, pentru că sunt copii care n-au nicio tangență, nu ne apucăm să le explicăm dacă nu-i cazul, că o să zică: „Mi-ai dat o idee!”, ci pur și simplu suntem atenți cu ei, observăm ce trăiesc și cum trăiesc, ce povestesc că au făcut la grădiniță, ce povestesc că au făcut la școală și încet-încet le explicăm; asta e păcat, adică ne face rău, ne face să suferim. Și că Dumnezeu ne-a dat aceste organe ca să ne bucurăm și fiecare bucurie are timpul ei.

O fetiță de cinci ani a venit de la grădiniță și i-a zis maică-sii: „Mamă, vreau să mă mărit! Mă căsătoresc cu Bogdănel! Da mamă, când? Mâine! Bun! Și ce să fac eu pentru asta? Păi să-mi dați dormitorul vostru, să-mi dați mașina și atâta. Bine mamă, uite-acuma mergem la bucătărie. Te rog să aprinzi aragazul, să înveți să faci mâncare, că mâine vine Bogdănel și trebuie să-i dai mâncare!”. N-ajungea bine să aprindă aragazul. „Hai în garaj, se urcă în mașină. Treci la volan, asta e cheia de contact, asta este accelerația. N-ajung! Ei, mai stai mamă să ajungi la aragaz și la pedale și după aceea te măriți, da?”.

Deci, copilul să știe că nu îi este refuzat nimic, dar că toate vin la timpul lor cu condița însă ca noi să avem grijă să le oferim satisfacții, bucurii, mângâieri specifice vârstei lor. Greu, greu, dar și cât de greu ar fi! Eu am fost îngrozită la un moment dat, să constat în ce trăiesc copiii noștri... Așa că noi ne temem și de homosexualitate, dar cea mai grea este pornosexualitatea care năpădește pe toate canalele, nu știm cum să ne apărăm și nu știm să ne rugăm. Dar oricât am fi de răniți, Dumnezeu mi-a dat încredințarea: „Eu sunt cu voi până la sfârșit!”. Rugați-vă, rugați-vă, păziți-vă, lepădați-vă de satana pe toate căile și cu cât ca părinți veți fi mai vigilenți din punctul ăsta de vedere, cu atât copilul va fi mai protejat.

(Fragment din Conferința „Treptele iubirii – de la prietenie la căsătorie” susținută de Maica Siluana Vlad la Iași, 23 noiembrie 2017. Partea a II-a – Întrebări. Puteți urmări înregistrarea completă aici și prima parte aici.)