Aici nu există reţete. Dumnezeu ne ajută concret, diferit de la caz la caz, numai să-L rugăm, să strigăm la El în fiecare situaţie în parte. Iată ce am păţit eu de curând: m-a chemat o profesoară de religie la o clasă de a Xll-a, un liceu care fusese, până de curând, şcoală profesională. Avea nevoie de puţin ajutor pentru că elevii, majoritatea băieţi, aveau 20-21 de ani... Ei, şi m-am dus eu cu aplomb şi cu dorinţa sinceră de a face ceva pentru ei. Am început să le vorbesc din toată inima şi oarecum sigură pe mine. Dar, la un moment dat, unul din spatele clasei zice: „Maică, de fapt, ce vrei de la noi? Ce urmăreşti?”. Eu îi zic: „Urmăresc să-ţi fac şi ţie poftă să te bucuri de viaţă!”. La care el îmi răspunde, privindu-mă în ochi: „Mie mi-ai făcut poftă de sex!”. No, atunci zic în gând: „Doamne, acum ce mă fac? Ce mai pot face pentru el?”. Şi mă aud spunându-i aşa: „Nu te cred! Vino aici să văd! Vino, să văd dacă e adevărat sau doar vrei să mă intimidezi!” „Haideţi, maicăăă...” a mai spus şi apoi a fost foarte atent şi cooperant.

Chiar s-a mutat în prima bancă şi, la un moment dat m-a întrebat foarte serios: „D-apoi, să nu ne uităm chiar deloc într-o revistă porno? Chiar deloc, deloc? Că poate mi-ajută şi mie la însurătoare...”. Zic: „Măi băiatule, dacă tu când te vei însura, o să te însori cu o fată frumoasă, delicată, pe care o s-o iubeşti, o să-i propui să vă „iubiţi” ca la pagina 14 dintr-o revistă porno? Chiar crezi că asta e iubirea?!” „Da, zice, nu e!!” Mai mult, privirea la aceste imagini îţi face şi te tulbură, te împinge la păcat...

Aşadar, singura soluţie pe care o cunosc eu în asemenea situaţii este iubirea, mila şi strigarea la Dumnezeu. Dumnezeu ne va da un răspuns care să-i fie de folos şi celui care ne supără, care, înţelegând că ne pasă de el, se va da bătut. Nu, nu există sfaturi. Sunt situaţii cumplite în care numai strigătul la Dumnezeu ne-ajută şi gândul că Dumnezeu ne iubeşte, îi iubeşte şi pe aceştia şi El voieşte ca noi să-L slujim în această iubire a Lui! Da, să strigăm: „Doamne, Tu-l iubeşti, ce să fac?”, şi vei primi nişte răspunsuri, că rămâi cu gura căscată de uimire în faţa spontaneităţii şi eficienţei lor... Vă mai dau un exemplu: în Oltenia, mulţi oameni, când întâlnesc un preot sau o maică, îşi pun mâna într-un loc anume ca să nu le meargă rău. Ba, într-o zi geroasă, un tânăr chiar s-a descheiat la pantaloni şi mi-a arătat ce avea ascuns acolo, ca să-i meargă bine, proabil. Stătea în calea mea şi se uita la mine să vadă ce zic. Eu, strig la Domnul în gând şi zic: „Încheie-te, maică, încheie-te repede, că-ţi îngheaţă cucul şi cade!”. Şi s-a ruşinat şi s-a retras...

Apoi să ştim că un om, un copil care strigă, care vrea să te rănească, suferă şi nu ştie cum să-şi strige suferinţa. Şi-atunci zi: „Doamne, dă-mi mie puterea să aud dincolo de durerea mea durerea lui, şi să ajung la el!” Şi veţi vedea că se poate. Dacă vom alege să ne simţim jigniţi şi să ne concentrăm pe orgoliul nostru rănit, vom apela la pedeapsă şi la violenţă. Dacă, deşi ne doare, vom alege să ne gândim mai mult la Dumnezeu şi vom conta pe El şi pe iubirea Lui, vom trăi în alt plan şi vom vedea cum lucrează Dumnezeu... Să îndrăznim. Da, suntem în iad, dar Dumnezeu este cu noi. Să fim şi noi cu El în tot locul şi în tot timpul!

(Monahia Siluana Vlad, Meşteşugul bucuriei vol.2, Editura Doxologia, Iaşi, 2009, p. 89-91)