Pentru cei 15 ani ai săi, fiica nu are nici o reprezentare asupra a ceea ce înseamnă să fii drăguţă şi delicată. Tânăra poate să spună mamei sale: Lasă-mă în pace!, Fugi de-aici!, De ce mă enervezi? – şi aşa mai departe.

Nu trebuie să experimentăm prea mult astfel de cuvinte, însă e nevoie să luăm aminte la toate acestea după dreptate: să ne rugăm. Rugăciunea îndepărtează duhul de răzvrătire şi sălăşluieşte credincioşia în puterea lui Dumnezeu, pentru care totul este cu putinţă – doar dacă Domnul Însuşi nu zăboveşte pentru smerenia şi ascultarea noastră.

Nu doar noi îi educăm pe copii, ci şi ei pe noi. Ei, adesea, pot să ne încerce şi să ne verifice afirmaţiile: suntem oare capabili să ne păstrăm pacea când ei fac lucruri rele, suntem capabili să nu ne înrăim şi să continuăm să-i iubim? (Ei, de asemenea, ar putea să citească Sfânta Scriptură şi să ia aminte la astfel de cuvinte, cum că dragostea nu se mânie, nu se tulbură, îndelung rabdă etc).

(Cum să ne purtăm cu fiica adolescentă – Sfaturi pentru părinţi, traducere din limba rusă de Gheorghiţă Ciocioi, Editura de Suflet, Bucureşti, pp. 34-35)