Dar există şi aici o lege [Sf. Vasile cel Mare, „Despre invidie”]: invidiosul nu primeşte pe doctor pentru boala sa [invidia], şi atunci, acesta nu poate găsi leac de tămăduire. Invidiosul caută să cadă cel invidiat. Cu alte cuvinte, o sălbăticie crudă îl stăpâneşte, mai mare decât a sălbăticiunilor care pot totuşi să fie îmblânzite cu timpul, cu răbdare şi pricepere. Pe câine, o coajă de pâine îl îmblânzeşte. Pe invidios însă, binefacerile îl supără, îl îndârjesc, îl mânie împotriva binefăcătorului. Rănile mândriei de aici vin, şi invidia nu suferă vindecare, şi atunci, iată-l pe Saul prizonierul propriei sale invidii. Saul nu a vrut să cunoască porunca iubirii, deşi, după ce David îi dăruiește viaţa, el i-a făgăduit că nu-i va mai face nimic, nici un rău.

(Părintele Arsenie Boca, Lupta duhovniceasca cu lumea, trupul şi diavolul, ediție revizuită, Editura Agaton, Făgăraș, 2009, p. 44)