- Părinte, de ce facem atât de greu binele şi alunecăm atât de uşor spre rău?

- Deoarece pentru bine trebuie mai întâi să ajute omul însuşi, să se nevoiască, în timp ce la rău ajută diavolul. Pe lângă aceasta, oamenii nu vor să urmeze binele, nici nu au gânduri bune. De multe ori le spun mirenilor următoare pildă:

Să spunem că am o maşină şi zic cu mintea mea: “Ce să fac cu ea? Eu mă pot ajuta şi cu vreun cunoscut de-al meu sau cu un taxi, la nevoie. Să o dau cutărui familist, care are mulţi copii, să-i scoată puţin afară, să-i ducă la vreo mănăstire, să răsufle puţin, ca astfel să fie ajutaţi şi ei, sărmanii.”

Dacă procedez aşa, nimeni nu mă va imita în aceasta. Dar dacă am o maşină de aceeaşi marcă cu a ta şi o schimb şi voi lua alta de o marcă mai bună, vei vedea că nici tu nu vei dormi toată noaptea ca să afli un chip să schimbi maşina şi să iei una mai bună. În cazul acesta vei spune:“Voi vinde, mă voi împrumuta, numai s-o schimb.”

În timp ce în cazul de mai înainte nimeni nu mă va imita spunându-şi:
“Nici eu nu am nevoie de maşină, hai să o dau şi eu”, ci se poate chiar să spună că nu sunt sănătos.

Oamenii uşor se influenţează în rău. Deşi în profunzime recunosc şi primesc binele, totuşi mai uşor se influenţează şi sunt atraşi de rău, pentru că acolo dictează aghiuţă. Coborâşul cel lin îl află cu uşurinţă oricine, pentru că ispititorul nu are alt tipic, ci numai să îmbrâncească făpturile lui Dumnezeu pe panta cea dulce. Însă Hristos procedează cu nobleţe. Îţi spune:
“Acesta e binele.” Nu spune: “Vino la Mine cu sila!”.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cu durere şi dragoste pentru omul contemporan, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2003, pp. 31-32)