IPS Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului: „Luminează-te, luminează-te noule Ierusalime” (Scrisoare pastorală, 2021)

Să ne rugăm Domnului Iisus Hristos, Cel înviat din mormânt, să ne ajute pe noi să înviem din moartea păcatelor și să ne ierte cu Inima Lui de Părinte-Dumnezeu, cu izbăvirea de orice boală și orice încercare, îngăduite asupra vieții noastre!

Luminează-te, luminează-te, Ierusalime, că vine lumina ta, şi slava Domnului peste tine a răsărit! Căci iată, întunericul acoperă pământul, şi bezna, popoarele; iar peste tine răsare Domnul, şi slava Lui străluceşte peste tine.[1]

Hristos a înviat!

Dreptslăvitori Creștini și Creștine,

Când rostim cuvântul Înviere, dintr-o dată ni se umple sufletul de lumina și energia necreată din sânul Sfintei Treimi: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt.

Toată ființa noastră tresare și primește razele binefăcătoare de Har și bucurie fără de margini, slăvind pe Domnul Dumnezeu, care ne-a gândit și a hotărât întruparea noastră din veacul veacurilor la ,,plinirea vremii”[2], precum a gândit și Întruparea Fiului lui Dumnezeu, aici, în vatra noastră pământească.

Întotdeauna, de Crăciun, când sărbătorim Nașterea lui Iisus Hristos, precum și de sărbătoarea Sfintelor Paști, când s-a hotărât pentru totdeauna, în Istoria Omenirii, Răscumpărarea noastră, a tuturor oamenilor, din robia neștiinței și a păcatelor fiecăruia dintre noi, am încercat cele mai tainice și deosebite momente ale vieții, bucurându-ne de cel mai mare răsfăț duhovnicesc.

Niciodată și niciunde, pe întinsul Universului, nu a mai existat o mai mare apropiere între divinitate și omenire, între Domnul Dumnezeu și creatura Sa dragă, și nicio Religie nu s-a arătat mai bogată în dovedirea Iubirii, devenită faptă și jertfă salvatoare din întunericul căderii omenirii și Universului în genunea înfricoșătoare, ca Ortodoxia.

Așa S-a gândit Domnul Dumnezeu, în Sfatul Treimic, din ,,iubire veșnică” pentru fiecare dintre noi, pentru a nu ne lăsa orfani de Iubirea cea dintâi, din care am gustat fără să mai uităm vreodată, dorind și plângând înstrăinarea noastră din Brațele Părintești ale Sfintei Treimi, și întoarcerea noastră în Casa cea Mare a Dumnezeirii, în Casa dintru începuturi.

Plini de bucurie, rostim și noi, ca și Sfântul Vasile cel Mare, în cuvioasă îngenunchere: „Doamne Dumnezeul nostru, Care ne-ai zidit pe noi și ne-ai adus în această viață, Cel ce ne-ai arătat nouă căile spre mântuire și ne-ai dăruit nouă descoperirea tainelor cerești [...], binevoiește, dar, Doamne să fim slujitori ai Legii Tale celei noi”.[3]

Ce s-ar putea crede, oare, când în primăvara cosmică, aici, la Paralela 45, încep să înflorească cele mai frumoase flori de pe lume pe tot cuprinsul pământului românesc?

Vedem, cu mare uimire, cum magnoliile își deschid corolele, ca potirele care așteaptă roua multicoloră, străbătând cerurile.

Prea frumoșii ghiocei, în inocența lor își pleacă spre omenire chipul imaculat, cu chemarea de a ne îmbrăca și noi în haina albă a curățeniei și sfințeniei. Dar prețioșii trandafiri,  înfășați în petalele lor, ca la treizeci și trei, ca vârsta de viață terestră a Domnului nostru Iisus Hristos?!...

 Lângă pridvorul caselor românești, gospodinele cu mâini de aur au pus liliacul alb, ca lumina sau pe cel cu chip liliachiu, în formă de Cruce, croit de îngeri cu aripile lor diafane străluminate de gingășie și sfințenie! Dar vița de vie, care înconjoară casa ca o mantie, cusută cu boabe de chihlimbar și lanurile de grâu poleite cu aur, împreună pregătind vinul și pâinea pentru Sfânta Împărtășanie?!...

Acestea sunt dovezi arătate nouă cu deslușire, că ne aflăm negreșit în aura neapusă a „tainelor cerești” semănate de Domnul Dumnezeu, pentru ca bucuria noastră să fie fără de sfârșit. Câtă bogăție de iubire dumnezeiască arătată nouă!... Însuși Domnul Dumnezeu ne face părtași la bucuria Sa veșnică, la frumusețea Naturii, împodobită ca o mireasă nemuritoare.

Iubiți frați și surori în Domnul,

La acest Praznic al Învierii în Natură și a frumuseților semănate de mâna Domnului Dumnezeu, ne facem părtași  fiecare, în parte. Ce poate fi mai mângâietor aici, pe Pământ? Acest loc numit Valea Plângerii!

Pentru toate darurile dumnezeiești se cuvine, cu adevărat, ca împreună cu Sfântul Vasile cel Mare, să zicem din răsputeri: „Că Tu ești Cel ce ne-ai dăruit nouă cunoașterea  adevărului Tău. Și, cine este în stare să grăiască puterile Tale, să facă auzite toate laudele Tale, sau să spună toate minunile Tale, în toată vremea?”[4] [] ,,că zidind pe om (coroana creației Tale) luând țărâna din pământ, și cu chipul Tău, Dumnezeule, cinstindu-l, l-ai pus în Raiul desfătării, făgăduindu-i întru paza poruncilor Tale viață fără de moarte și moștenirea veșnicelor bunătăți. Dar neascultându-Te pe Tine, Adevăratul Dumnezeu, ca și azi, de altfel, l-ai scos pe dânsul din rai în lumea aceasta și l-ai întors din pământul din care a fost luat…”.[5]

În Atotbunătatea Sa, Domnul Dumnezeu S-a întors la zidirea Sa – fiind, totuși, o investiție divino-umană – și nu a uitat lucrurile mâinilor Sale, făcând un adevărat program de îndreptare și mântuire:

Proroci a trimis și minuni a făcut prin Sfinții Săi, din fiecare neam.

Lege ne-a dat spre ajutor și îngeri a pus păzitori pentru întreaga omenire.

Iar când ai venit la „plinirea vremii”[6], „Doamne, Dumnezeule, ne-ai făcut bucuria deplină, că Însuși Fiul Tău  - Iisus Hristos - prin Care și Veacurile le-ai făcut […], ci Dumnezeu fiind mai înainte de veci, pe pământ S-a arătat și cu oamenii a petrecut; și din Sfânta Fecioară întrupându-Se, S-a smerit pe Sine, chip de rob luând, făcându-Se pe Sine asemenea cu chipul smeritului nostru trup, ca să ne facă pe noi asemenea chipului slavei Sale!”[7]

Ne putem noi, oare, imagina ce poate să însemne această cinste supraomenească? Ce poate fi mai măreț, mai nobil și mai cinstitor pentru omenirea toată?

Într-o dinamică dumnezeiască, vedem: „Și viețuind El în lumea aceasta, dându-ne porunci de mântuire, ne-a agonisit pe noi Sieși, popor ales, neam sfânt. Și curățindu-ne prin apă (primind fiecare Botezul) și sfințindu-ne cu Sfântul Duh”.[8]

Mai mult, Iisus Hristos, Domnul: „S-a dat pe Sine schimb morții, în care eram ținuți” de la prima greșeală „fiind vânduți sub păcat”. Din sfatul Sfintei Treimi s-a desprins gândirea, că justiția divină trebuie să fie îndeplinită, adică repararea stricăciunilor datorate neascultării primordiale a protopărinților noștri.

Deîndată, glasul lui Iisus S-a auzit, învăluind Zările Universului: ,,Iată, vin, să fac voia Ta, Dumnezeule…întru această voință suntem sfințiți, prin Jertfa Trupului lui Iisus Hristos, o dată pentru totdeauna”.[9]

Este necesar să înțelegem exact jertfa de bună voie și din dragoste, arătată faptic de Domnul Dumnezeu, Care a întrupat dragostea Sa în ceea ce se rostește de mii de ani în dumnezeiasca Scriptură: „Cu iubire veșnică te-am iubit și de aceea Mi-am întins spre tine bunăvoința”.[10], mărturie din Vechiul Testament și din Noul Testament: „Căci Dumnezeu așa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Căci n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască, prin El, lumea”.[11] 

Aceste mărturii rămân pururea în conștiința omenirii, adică iubirea Sfintei Treimi pentru fiecare dintre noi și pecetluirea Noului Testament cu sângele lui Iisus Hristos, vărsat pentru răscumpărarea și mântuirea noastră, împăcându-ne cu Domnul Dumnezeu, ,,binevestind pacea, vouă, celor      de departe și pacea celor de aproape”.[12]

Dreptmăritori creștini români, iubitori ai Învierii Domnului Iisus Hristos,

Crezând în Iisus Hristos din toată inima și păzind cu sfințenie și hărnicie poruncile Sale, putem avea asigurarea hotărâtă, cu toată fermitatea, din partea Dumnezeirii Sale, cum rostește Sfântul Apostol Pavel: „Deci, dar, nu mai sunteţi străini şi locuitori vremelnici, ci sunteţi împreună cetăţeni cu sfinţii şi casnici ai lui Dumnezeu, zidiţi fiind pe temelia apostolilor şi a prorocilor, piatra cea din capul unghiului fiind însuşi Iisus Hristos. Întru El, orice zidire bine alcătuită creşte, ca să ajungă un locaş sfânt în Domnul, în Care voi împreună sunteţi zidiţi, spre a fi locaş al lui Dumnezeu în Duh”.[13]

Potrivit gândirii Treimice, după răstignirea lui Iisus pe Cruce, urma o restaurare integrală: „Și pogorându-Se, prin Cruce, în iad, ca să plinească toate ale Sale, a nimicit durerile morții. Și înviind a treia zi și cale făcând oricărui trup la învierea cea din morți, că nu era cu putință a fi ținut sub stricăciune Începătorul vieții, făcutu-S-a începătură celor adormiți, Întâi-Născut din morți, ca să fie Însuși Începătorul tuturor în toate”.[14]

Astfel stând lucrurile, Domnul Dumnezeu, ne dă cheia izbândirii făgăduinței: „Căci aveți nevoie de răbdare ca făcând voia lui Dumnezeu, să dobândiți făgăduința”.[15]

Peste toate aceste binecuvântări dumnezeiești, avem și un sfat dumnezeiesc, de a nu cădea în pedeapsa aplicată celor care încălcau Legea lui Moise: „Gândiţi-vă: cu cât mai aspră fi-va pedeapsa cuvenită celui ce a călcat în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, şi a nesocotit sângele testamentului cu care s-a sfinţit, şi a batjocorit duhul harului”.[16]

Atunci când noi, din diferite motive „batjocorim duhul harului”, trebuie să ne aducem aminte de ceea ce Sfântul Apostol Pavel rostea în scrierile sale: „Înfricoşător lucru este să cădem în mâinile Dumnezeului celui viu”.[17]

Când se umple paharul cu nelegiuirile omenirii, vine corectura de dreaptă pedagogie și Domnul Dumnezeu trimite încercările Sale de Părinte al Îndurărilor, cohorta de virusuri și boli de toate felurile. Prin toate avertismentele dumnezeiești pe care le încercăm, de un an, ni se arată în viața întregii lumi îndepărtarea de dreapta morală a conviețuirii între oameni.

În general, bolile și încercările asupra vieții noastre se îndepărtează de noi, în chipul în care și noi ne îndepărtăm de capcana și mrejele păcatelor.

Având ca doctor al doctorilor în medicină, pe Domnul nostru Iisus Hristos, să cântăm troparul din Rânduiala Slujbei Învierii: „O, dumnezeiescul, o, iubitul, o, preadulcele Tău glas! Căci cu noi Te-ai făgăduit să fii, cu adevărat, până la sfârşitul veacului, Hristoase; pe care întărire şi nădejde, credincioşii avându-Te, ne bucurăm”.[18]

Plini de bucuria Învierii Domnului Iisus Hristos, să nu uităm că: „Paştile cele sfinţite astăzi nouă s-au arătat. Paştile cele nouă şi sfinte, Paştile cele de taină, Paştile cele preacinstite, Paştile Hristos-Izbăvitorul; Paştile cele fără prihană, Paştile cele mari, Paştile credincioşilor, Paştile care au deschis nouă uşile raiului, Paştile cele ce sfinţesc pe toţi credincioşii”, care cred în Iisus Hristos cel Înviat, și cântă din răsputeri:

„Hristos a înviat din morți,
Cu moartea pe moarte călcând
Și celor din morminte,
Viață dăruindu-le!”

Să ne rugăm Domnului Iisus Hristos, Cel înviat din mormânt, să ne ajute pe noi să înviem din moartea păcatelor și să ne ierte cu Inima Lui de Părinte-Dumnezeu, cu izbăvirea de orice boală și orice încercare, îngăduite asupra vieții noastre!

Hristos a înviat!

Adevărat a înviat!

Vă întâmpină, cu doriri de sănătate și curaj duhovnicesc în biruirea deznădejdii și a tuturor încercărilor abătute asupra noastră,

† Calinic Argeșeanul,

Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului

 

[1] Isaia 60, 1-2.

[2] Galateni 4, 4.

[3] Liturghier, Editura Institutul Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1987, p. 207.

[4] Ibidem, p. 212.

[5] Ibidem, p. 214.

[6] Galateni 4, 4.

[7] Liturghier, Editura Institutul Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1987, p. 215.

[8] Ibidem, p. 229.

[9] Evrei 10, 7-10.

[10] Ieremia 31, 3.

[11] Ioan 3, 16-17.

[12] Efeseni 2, 18.

[13] Efeseni 2, 19-22.

[14] Liturghier, Editura Institutul Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1987, p. 215.

[15] Evrei 10, 36.

[16] Evrei 10, 29.

[17] Evrei 10, 31.

[18] Slujba Învierii, Editura Institutul Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2010, p. 40.

De la același autor

Ultimele din categorie