† Dr. Irineu,

Prin Harul lui Dumnezeu

Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei

Preacucernicului cler,

Preacuviosului cin monahal,

Preaiubiților credincioși din Arhiepiscopia Craiovei,

Har, milă și pace de la Mântuitorul Iisus Hristos,

Iar de la noi părintești binecuvântări

Preacuvioși şi Preacucernici Părinţi,

Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,

Nașterea Domnului ne aduce și anul acesta speranță și bucurie, risipind cu lumina sa întunericul ce adesea învăluie lumea și inimile noastre. De unde vine această lumină? Din peștera de la Betleem, unde păstorii au găsit „pe Maria și pe Iosif și Pruncul, culcat în iesle”[1]. Aici, în fața acestor persoane sfinte, care au schimbat cursul istoriei, apare o întrebare profundă: cum a putut Acest Prunc să înnoiască lumea noastră încât să schimbe cursul istoriei? Oare nu este ceva tainic în originea Sa care trece dincolo de peștera aceea întunecată?

Întrebarea despre originea Mântuitorului Iisus Hristos a preocupat lumea încă de la Nașterea Sa. Procuratorul Ponțiu Pilat se face, în timpul procesului, mesagerul unei frământări mai vechi, când a întrebat pe Domnul: „De unde ești Tu?”[2] Întrebarea ascunde o nedumerire orientată către cele ce transcend istoria, întrucât procuratorul știa suficient despre istoria pământească a Domnului. În Evanghelia Sfântului Ioan, Domnul spunea explicit iudeilor: „Eu sunt pâinea coborâtă din cer”[3]. Confruntați cu această descoperire, iudeii au murmurat zicând: „nu este Acesta Iisus, fiul lui Iosif, şi nu ştim noi pe tatăl Său şi pe mama Sa? Cum spune El acum: M-am coborât din cer?”[4] Aceeași opoziție este exprimată și în alte locuri, devenind un obicei al întâmpinărilor iudeilor și al împotrivirii lor. Ei au afirmat constant că Îl cunosc „pe Acesta de unde este”, pentru a-și justifica refuzul despre Mântuitorul Hristos, deși spuneau că „nimeni nu ştie de unde este”[5]. Și, totuși, Mântuitorul a arătat în nenumărate ocazii neștiința lor și le-a oferit indicii despre originea Sa: „Nu am venit de la Mine Însumi, ci, într-adevăr, este Unul Care M-a trimis, pe care voi nu Îl cunoașteți”[6].

Dar ce anume se știe despre adevărata Sa origine? Istoric, Mântuitorul Iisus Hristos este originar din Nazaret și S-a născut la Betleem. A rămâne, însă, captiv în această prezentare înseamnă a rata mesajul Scripturii, vestea cea bună. Dar ce anume se știe despre adevărata Sa origine? Din cele patru Evanghelii reiese clar răspunsul la întrebarea: „de unde” vine Domnul nostru? Deci, adevărata Sa origine este Tatăl. El provine de la El, cum spunem în Simbolul de credință: „cred într-Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toți vecii. Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut; Cel deoființă cu Tatăl, prin Care toate S-au făcut”[7]. Aceasta este taina, originea pe care cel necredincios nu o cunoaște și pe care o relatează Sfinții Evangheliști în pericopele ce se citesc la Praznicul Crăciunului. Sfântul Arhanghel Gavriil a vestit, la Bunavestire, Preacuratei Fecioare Maria: „Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea şi Sfântul Care Se va naşte din tine, Fiul lui Dumnezeu Se va chema”[8]. Cuvintele îngerului le repetăm și noi la Sfânta Liturghie ori de câte ori pronunțăm Mărturisirea de credință: „S-a născut de la Duhul Sfânt și din Fecioara Maria”. Această frază a îngerului rostită înaintea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu așază totuși vălul care Îl ascunde pe Dumnezeu în misterul Său insondabil și inaccesibil. În primul rând, Fiul lui Dumnezeu, făcându-Se om, a devenit Emanuel, „Dumnezeu cu noi”. Această taină este subliniată de multe ori de cântările noastre bisericești, care se opresc în mod constant asupra acestor cuvinte, ca și cum ar voi să ne spună, prin muzică, misterul pe care cuvintele nu îl încap. Aceasta este de fapt Taina cea mare a lui Dumnezeu: S-a făcut om pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire. Într-o Cuvântare la Nașterea Domnului, Sfântul Atanasie exclamă cu evlavie: „Acesta prin Care toate s-au făcut, S-a făcut timp de nouă luni în pântece și de sânurile părintești nu S-a înstrăinat. Fiindcă El în pântecele Fecioarei a fost lăudat și închinat de poporul puterilor celor de sus. Fiind El în pântecele Fecioarei, umplea cerul și pământul, Cel Ce și cerul și pământul le poartă nu cu puterea, ci ca un semn al Său. Acesta a fost purtat în pântece ca un om, dar lucra ca un Dumnezeu fără a fi circumscris în pântecele Fecioarei, ci toate ținându-le și conducându-le Cel Ce S-a născut din Fecioară ca un Dumnezeu, potrivit chemării numelui: Dumnezeu este cu noi”[9].

Preaiubiți frați și surori,

Dacă ascultăm cu atenție Mărturisirea noastră de credință, Crezul, potrivit căreia Dumnezeu S-a întrupat „de la Duhul Sfânt și din Fecioara Maria”, vom constata că patru persoane lucrează împlinirea Tainei Întrupării Fiului lui Dumnezeu. Sunt menționați, în primul rând, Duhul Sfânt și Preabinecuvântata Fecioară Maria. Dar, întrucât Acela Care Se întrupează, Se numește pe Sine Fiu, El ne și trimite la o a patra persoană: la Tatăl, Domnul Cel Preaînalt. În logica iconomiei, a chipului în care Dumnezeu lucrează, Primul subiect este, așadar, Tatăl Care împreună cu Fiul și Duhul Sfânt este Unicul Dumnezeu. După cum vedem, Sfinții Evangheliști nu vorbesc despre Ființa veșnică a Preasfintei Treimi, ci mai degrabă mărturisesc despre o lucrare la care iau parte Cele Trei Persoane divine și care se realizează prin Preasfânta Fecioară Maria. Fără ea, intrarea Fiului lui Dumnezeu în istoria omenirii n-ar fi avut loc și nici n-am fi putut mărturisi că Dumnezeu este cu noi. În cuvintele Sfântului Roman Melodul, Preasfânta Fecioară Maria este locul unde strălucește Soarele, ea, care viețuiește cu o nemărginită smerenie, îl întreabă pe înger: „Noapte adâncă este firea mea, cum deci va străluci Soarele din ea? O, de necrezut este, omule, ceea ce-mi spui! Femeia care a adus odinioară moarte oamenilor, în ce fel va odrăsli ea acum viața? Tina care sunt eu, cum se va sălășlui în ea Creatorul? Firea de mărăcini care sunt eu, oare focul n-o va arde?”[10]

Așadar, Maica Domnului este prezentă în mod esențial în lucrarea lui Dumnezeu Care vine în viața noastră. Preasfânta Născătoare de Dumnezeu a pus la dispoziția Fiului Tatălui întreaga sa persoană, acceptând să devină lăcaș al sălășluirii Lui printre oameni. În puține cuvinte, se poate spune că Dumnezeu a ales o fecioară smerită și dintr-o localitate necunoscută a iudeilor, din Nazaret. Maica Domnului, la rândul ei, a avut încredere în Dumnezeu și L-a iubit cu toată ființa sa, a reînnoit credința lui Israel în prezența lui Dumnezeu în lume și acțiunea Sa în istoria oamenilor. Prin curăția ei, Preacurata Fecioară ne-a câștigat pe Dumnezeu ca Părinte milostiv și iubitor de oameni. Prin urmare, Preasfânta Maica Domnului ne-a arătat că Fiul ei este Dumnezeu adevărat și că existența noastră merge mereu pe o cale sigură, deschizându-se spre un viitor de speranță și iubire.

Preaiubiți frați și surori,

Mărturisind, deci, în Crez că „Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara”, afirmăm de fapt că Duhul Sfânt, ca Persoană a Preasfintei Treimi, a realizat în mod tainic în Preafericita Fecioară Maria zămislirea Fiului lui Dumnezeu-Tatăl. Mărturisirea de credință despre Nașterea Mântuitorului este, cum vedem, strâns legată de Bunavestire, când Arhanghelul Gavriil a zis celei pline de dar: „Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri”[11]. Dar, vestirea îngerului este și o trimitere la momentul de început al creației lumii. Moise, la începutul Cărții Facerii, spune că „Duhul lui Dumnezeu Se purta pe deasupra apelor”[12]. Prorocul vorbea, evident, despre Duhul creator Care a dat viață tuturor lucrurilor și, în mod deosebit, omului, făptură făcută după chipul lui Dumnezeu. Acum, la Nașterea Domnului, prin acțiunea Aceluiași Duh Sfânt asupra pântecelui Fecioarei, are loc o nouă creație a lumii. Unul și Același Dumnezeu, Care a creat lumea din nimic, a dat viață unui nou început al omenirii. Părinții Bisericii, pentru a lămuri această taină, au vorbit de mai multe ori despre Mântuitorul Hristos ca despre Noul Adam. Astfel, ei au subliniat începutul noii creații prin Nașterea Fiului lui Dumnezeu din sânul Preacuratei Fecioare Maria.

În mod tainic, succesiunea aceasta a zidirii și a rezidirii făpturii se petrece în existența fiecărui creștin. Taina Întrupării are atâta noutate încât produce și în noi o a doua naștere. Ca mișcarea produsă la fața apei de aruncarea unei pietre, unde cercurile de apă se tot lărgesc în jurul locului de cădere, așa e și Întruparea Domnului: ea este începutul vieții noastre și cuprinderea noastră. Botezul este rezidirea noastră, taina de la începutul existenței noastre creștine care ne face să devenim fii ai lui Dumnezeu, ne face părtași la comuniunea de iubire pe care Fiul o are cu Tatăl Său din veșnicie. Deci, botezându-ne „cu apă și cu Duh Sfânt”, noi devenim fii iubiți ai lui Dumnezeu-Tatăl și moștenitori ai Împărăției cerurilor. Sfântul Apostol Pavel ne amintește despre această taină a înfierii noastre de către Tatăl când zice: „Căci toți cei care sunt călăuziți de Duhul lui Dumnezeu sunt fiii lui Dumnezeu, pentru că nu ați primit un Duh de sclavie, ca să vă fie din nou teamă, ci ați primit Duhul înfierii prin care strigăm: Avva, Părinte! Însuși Duhul dă mărturie duhului nostru că suntem fii ai lui Dumnezeu”[13], nu robi. Fără îndoială că, dacă ne deschidem sufletele la lucrarea Duhului Sfânt, vom fi moștenitori ai acestor daruri desăvârșite precum Preasfânta Fecioară Maria. Pentru aceasta trebuie să ne încredințăm viața noastră Domnului ca unui prieten în care ne punem toată nădejdea. În felul acesta, totul se schimbă în sufletul nostru și viața noastră dobândește un nou sens și o nouă orientare, aceea de fii ai unui Tată Care ne iubește și nu ne abandonează niciodată.

Dreptmăritori creștini,

Sunt multe prevestirile din Vechiul Legământ care arată taina Întrupării. Am amintit deja că începutul creației și reînnoirea acesteia sunt puse în relație prin lucrarea Duhului. Cuvintele arhanghelului stau mărturie acestei unități: „Puterea Celui Preaînalt te va umbri”[14]. Această referință îngerească ne duce cu mintea, însă, și la norul sfânt din Vechiul Testament. Atunci, la ieșirea iudeilor din Egipt, norul luminos s-a oprit asupra Chivotului Mărturiei pe care poporul lui Israel îl purta înaintea lor. Sfântul Roman Melodul, având în minte ieșirea iudeilor din Egipt, precizează că toată lumea a fost călăuzită spre Mântuitorul Hristos, precum odinioară fuseseră călăuziți iudeii: „Acela Care v-a călăuzit să ieșiți din Egipt ne-a călăuzit astăzi până la El, odinioară printr-un stâlp de foc, astăzi printr-o stea. Steaua peste tot înaintea noastră mergea precum Moise ce înaintea voastră toiagul purta, răspândind în jur lumina cunoașterii dumnezeiești. Voi odinioară cu mană ați fost hrăniți și din stâncă apă ați băut. Noi îndestulați am fost cu nădejdea Sa, hrăniți fiind cu bucuria Sa”[15].

Norul umbrește acum pe Fecioara. Odinioară, din acest nor iradia prezența lui Dumnezeu în mijlocul poporului[16]. La Bunavestire, Arhanghelul sugerează foarte clar Preabinecuvântatei Fecioare Maria că ea este cortul sfânt, noua arcă a alianței, adumbrită de norul slavei dumnezeiești. Deci, după această descoperire, Preasfânta Fecioară înțelege că va fi Maică a Fiului lui Dumnezeu, drept urmare spune îngerului: „fie mie după cuvântul tău”. În urma acestui dialog, Dumnezeu Cuvântul coboară din sânurile părintești și primește într-însa o locuință pământească. Astfel, Cel pe Care universul nu Îl poate cuprinde, Își face sălaș mai desfătat decât cerurile în sânul unei Fecioare Preacurate.

Preaiubiții mei credincioşi și credincioase,

Întorcându-ne la întrebarea de la care am pornit, aceea despre originea Mântuitorului Iisus Hristos, sintetizată și în întrebarea lui Pilat: „De unde ești Tu?”, înțelegem că Mântuitorul Iisus Hristos, Cel născut în ieslea din Betleem, este Fiul Unul-Născut al Tatălui. Adevărul se vede clar încă de la începutul Sfintelor Evanghelii după Matei și Marcu. Auzind și crezând că El este Domnul, Cel născut din Preasfânta Fecioară Maria, trăim misterul cel mare și dumnezeiesc pe care îl prăznuim astăzi de ziua Nașterii Domnului. Deci, Taina cea din veac ascunsă și de îngeri neștiută este aceea că Fiul lui Dumnezeu, prin lucrarea Duhului Sfânt, S-a zămislit în sânul Preasfintei Fecioare Maria și S-a făcut om asemenea nouă, afară de păcat. Această Naștere a Mântuitorului este o bunăvestire care răsună mereu în sufletele noastre până la sfârșitul lumii, din generație în generație. Ea aduce în noi speranță și bucurie, dăruindu-ne de fiecare dată certitudinea că, deși adesea ne simțim slabi, săraci, incapabili în fața dificultăților și a răului din lume, puterea lui Dumnezeu lucrează mereu în noi și săvârșește minuni chiar în slăbiciunile noastre.

Iubiţi Părinţi, credincioşi şi credincioase,

În mijlocul problemelor actuale suntem chemaţi cu toţii, tineri şi vârstnici, preoţi şi credincioşi, să fim părtaşi la viaţa duhovnicească a Bisericii noastre Ortodoxe. În acest organism, orice diferenţă şi orice neputinţă, oricare slăbiciune şi oricare patimă, trebuie depăşite prin credință și iubire frățească. Ca membri ai Bisericii, suntem cu toţii mădulare ale aceluiaşi Trup tainic al Domnului Iisus Hristos. Astfel, fiecare dintre noi, fără deosebire, avem locul şi rolul nostru, potrivit darului pe care ni l-a conferit Dumnezeu prin Taina Sfântului Botez. Depinde de noi să conştientizăm care este darul divin din noi, care sunt îndatoririle şi care este rostul nostru în această lume. În primul rând, este important să conştientizăm că am fost chemaţi să formăm Biserica lui Dumnezeu cea Una, singură, sfântă, sobornicească şi apostolică. Abia în lumina acestei conștiințe vom putea săvârși fapte bune cu responsabilitate, spunând din adâncul sufletului: „Iată-mă, Doamne! … Vorbeşte, Doamne, robul Tău ascultă!”[17]. Având această conștiință, vom avea și puterea să-L rugăm pe Mântuitorul nostru, zicând: „Vesteşte-ne, Doamne, dragostea şi pacea Ta. Fă ca şi astăzi lumea să se întoarcă spre Tine şi răutatea să se transforme în bunătate, ca în locul nedreptăţilor şi al războaielor să primim ajutoare pentru cei suferinzi şi săraci. Luminează, Doamne, pe cei care nu cred în numele Tău, pentru ca să înveţe să înţeleagă cât de nedreaptă este violenţa şi să recunoască faţa Ta adevărată. Ajută-ne, Doamne, să devenim oameni de credinţă, pace şi libertate!”.

Fie ca strălucirea cerească a Nașterii Domnului să se răsfrângă și asupra noastră, să aprindă inimile noastre de flacăra bunătății lui Dumnezeu! Să avem grijă ca flacăra credinței dătătoare de lumină să nu se stingă din cauza vânturilor reci ale acestor timpuri! Să o păzim cu strășnicie și să o dăm și altora! În această zi, când privim icoana Nașterii Domnului, să ne rugăm în mod special pentru frații noștri care sunt în războaie și pentru oamenii care trăiesc și suferă de foame și de sete!

Felicitându-vă pe toţi cu ocazia marelui Praznic al Naşterii Domnului şi cu prilejul Anului Nou, vă urez din tot sufletul să aveți sănătate, pace, prosperitate şi ajutor de la Mântuitorul Iisus Hristos!

Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu-Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi, cu toţi!

Sărbători fericite!

La mulți ani!

Al vostru rugător şi permanent mijlocitor

în Duhul Sfânt către Domnul,

† Dr. Irineu

Arhiepiscopul Craiovei şi

Mitropolitul Olteniei

[1] Luca 2, 16.

[2] Ioan 19, 9.

[3] Ioan 6, 35.

[4] Ioan 6, 42.

[5] Ioan 7, 27.

[6] Ioan 7, 28.

[7] Simbolul de credință niceo-constantinopolitan.

[8] Luca 1, 35.

[9] Sf. Atanasie cel Mare, „Omilie la Nașterea Domnului”, traducere de Cornel Toma, în Altarul Banatului, 1996, nr. 10-12, p. 67.

[10] Sf. Roman Melodul, Imnele Nașterii, traducere de Jose Grosdidier de Matons, în coll. Sources Chrétiennes, vol. 110, Les Éditions du Cerf, Paris, p. 126.

[11] Luca 1, 35.

[12] Facere 1, 2.

[13] Romani 8, 14-16.

[14] Luca 1, 35.

[15] Sfântul Roman Melodul, Imnele Nașterii, traducere de Jose Grosdidier de Matons, în coll. Sources Chrétiennes, vol. 110, Les Éditions du Cerf, Paris, p. 70.

[16] Ieșire 40, 34-38.

[17] 1 Regi 3, 9.