Domnule Președinte al Senatului,

Excelența Voastră, Părinte Episcop Iosif,

Dragi oșteni ai Armatei Române,

Distinși oaspeți din Republica Moldova,

Domnilor miniștri, membri ai Parlamentului României,

ai comunității academice,

Dle Prefect, Dle Președinte al Consiliului Județean Iași,

Domnule Primar,

Dragi români,

24 ianuarie 1859 este ziua în care, ce a avut mai bun națiunea română, s-a manifestat în plenitudinea unui eveniment de excepție.

Aceeași limbă, aceeași credință-n Dumnezeu, același sânge, au făcut ca muntenii și moldovenii să treacă peste ambiții, orgolii și războaie care au definit relația dintre ei veacuri de-a rândul.

Prin perseverență, prin capacitatea de a fi împreună, românii au reușit să-și impună viziunea proprie pentru țara lor în fața marilor puteri ale vremii care proiectaseră altfel viitorul celor două principate.

Acest fapt l-a determinat pe domnitorul Alexandru Ioan Cuza să rostească, referindu-se ulterior la acest moment, următoarele cuvinte: „Dumnezeul părinților noștri a fost cu Țara, a fost cu noi. El a întărit silințele noastre, prin înțelepciunea poporului și a condus nația către viitor”. 

Acum, la împlinirea a 165 de ani de la acel uimitor de măreț moment, națiunea română, conducători și cetățeni obișnuiți, avem o imensă trebuință de a prelua duhul Unirii din 1859 și a-l înrădăcina în lucrarea noastră.

Duhul Unirii de atunci se poate arăta astăzi, în principal, pe trei direcții:

a. Credința că ne aflăm în mâna ocrotitoare a lui Dumnezeu;

b. Efort pentru depășirea tendințelor de dezbinare;

c.  Inteligență și determinare, pentru ca mersul Țării – îngemănare între tradiția românească și deschidere europeană – să fie decis, ca în 1859, în conformitate cu propria noastră conștiință, sub oblăduirea lui Dumnezeu.

Vă mulțumesc!