Ispita interioară este cauzată de pofta trupului, de pofta ochilor şi de pofta inimii (conform I Ioan 2,16). Poftele trupeşti se manifestă sub forma dorinţelor exagerate după mâncare, băutură sau satisfacerea exacerbată a instinctului sexual. Pofta ochilor se manifestă ca o dorinţă de dobândire a bogăţiei şi a lucrurilor epatante văzute adeseori la alţii, iar pofta inimii echivalează cu slava deşartă şi mândria, cu egoism şi vanitate, cu filavtia, aceasta rădăcină a tuturor relelor. Ispita exterioară poate veni de la lume sau de la diavol.

Atunci când vine de la lume, de la semeni, ispita externă se manifestă ca un îndemn la păcat, „venit din partea oamenilor răi, care, prin teoriile lor smintesc sau prigonesc pe cei buni, aţâţă în semenii lor felurite pofte şi pariuri păcătoase. Tot de ispita de la lume ţine atracţia pe care o exercită lumea, în general şi lumea materială în special, prin făgăduinţele ei sensibile şi dulci asupra simţirii şi minţii noastre, atunci când acestea se opresc îndeosebi asupra lucrurilor, şi anume asupra aspectelor vizibile ale acestora, care trezesc senzaţii de plăcere sau de durere, mai mult sau mai puţin intense.

Lucrarea de percepţie simţuală devenind precumpănitoare iese din subordinea minţii, atrăgându-o pe aceasta din urmă în subordinea ei. Odată cu detronarea minţii din rosturile ei de cârmă şi for de lumină, viaţa credinciosului devine o alergare exclusivă şi iraţională după plăcere, până ia cea procurată de laudele oamenilor şi concomitent cu ea o fugă speriată de durere”.

(Nevoitor, Război în văzduhul inimii, Editura Credința strămoșească, p. 57-58)