După Evanghelie, după învățătura creștină ortodoxă, omul este și rămâne pentru totdeauna persoană distinctă. Doar o ființă distinctă poate iubi și primi iubire. Iubirea adevărată nu ne confundă niciodată cu celălalt; iubirea adevărată nici nu ne îndepărtează niciodată de celălalt. Iubirea adevărată păstrează, salvează personalitatea. Nu confundă pe om nici cu alte personalități și nici cu Dumnezeu. Iubirea adevărată scoate personalitatea din sine și o pune în comuniune adevărată cu alte personalități, nu se distruge, nu moare închisă în sine. Orice făptură când se închide în sine moare. Acesta este nihilismul, pe care-l învață și astăzi filozofia existențială a nihilismului.

După nihiliști, omul ajunge un nimic, ajunge la moarte, fiindcă nu este deschis către Dumnezeu și către ceilalți oameni, prin iubirea care izvorăște de la Hristos. Moare asfixiat în sine. Sau se poate confunda cu ceilalți și iarăși moare, dispare. De aceea spun acești filozofi existențialiști ai nihilismului că iadul oamenilor sunt semenii lor. Spun că iadul meu sunt ceilalți. Acest lucru este greșit. Ceilalți sunt raiul, după cum spunem noi, iubirea circulă între persoane, există comuniunea iubirii și nimeni nu poate trăi singur.[…]

Iubirea adevărată nu ne identifică niciodată cu celălalt, iubirea adevărată nu ne îndepărtează niciodată de celălalt. Iubirea adevărată păstrează, salvează personalitatea și, aceasta nu se confundă, nu se identifică cu alte personalități și nici cu Dumnezeu.

(Arhimandritul Simeon Kraiopoulos, Te cunoști pe tine însuți? Viața duhovnicească și problemele psihologice, Editura Bizantină, București, 2008, pp. 112-113)