Atunci când Dumnezeu vrea să aducă peste om o mâhnire şi mai mare, ca astfel să se pocăiască şi să caute mila Sa, îngă­duie să cadă în împuţinarea de suflet. Iar aceasta naşte puterea cea tare a trândăvi­ei, ce înăbuşă sufletul şi-l face să preguste iadul. Apoi vine duhul ieşirii din minţi, din care izvorăsc nenumărate ispite precum tulburarea minţii, mânia, hula, cârtirea, gândurile necurate, mutarea dintr-un loc într-altul, căci nicăieri nu-şi află odihna, şi cele asemenea. Iar dacă mă vei întreba care este cauza tuturor acestora, îţi voi răspunde că nepăsarea. Însă leacul tuturor acestora este unul singur, cu ajutorul că­ruia omul va găsi îndată în sufletul său mângâierea după care tânjea. Aşadar care este acest leac? Este smerita-cugetare a inimii. Fără ea nu poate să strice cineva îngrăditura ispitelor, ci dimpotrivă le face mai puternice şi atunci ele îl copleşesc. Să nu te mânii pe mine că iţi spun adevărul. Niciodată nu ai căutat smerenia cu toată puterea sufletului tău. Dacă vrei, vino în ţinutul ei şi vei vedea cum te va izbăvi de răutatea ispitelor. Căci, după măsura smeritei tale cugetări, îţi va da Dumnezeu şi puterea să rabzi necazurile. Şi potrivit răbdării tale, se uşurează şi greutatea ne­cazurilor tale şi astfel primeşti mângâiere. Şi cu cât primeşti mângâiere, cu atât dra­gostea ta pentru Dumnezeu creşte. Şi cu cât iubeşti mai mult pe Dumnezeu, cu atât se măreşte bucuria pe care ţi-o dăruieşte Duhul Sfânt. Prea Milostivul nostru Părin­te, vrând să întoarcă în bine ispitele fiilor săi adevăraţi, nu le ridică, ci le dă putere ca să le rabde. Toate aceste bunătăţi - mângâierea, dragostea şi bucuria - nevoi­torii le primesc ca roade ale răbdării, ca să ajungă la desăvârşire. Fie ca Hristos, Dumnezeul nostru, să ne învrednicească cu Harul Său să suferim amărăciunea ispi­telor pentru dragostea Lui, întru mulţumi­rea inimii. Amin.

(Sfântul Isaac Sirul, Despre ispite, întristări, dureri şi răbdare, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2007, p. 40-41)