Ispitele

Cuvinte duhovnicești

Ispitele

    • Ispitele
      Foto: Oana Nechifor

      Foto: Oana Nechifor

Ispitele sunt îngăduite ca să ni se descopere patimile ascunse, ca să ne luptăm cu ele şi să ne tămăduim sufletele. Sunt şi ele un semn al milei dumnezeieşti. 

Ispitele sunt îngăduite ca să ni se descopere patimile ascunse, ca să ne luptăm cu ele şi să ne tămăduim sufletele. Sunt şi ele un semn al milei dumnezeieşti. Pentru aceasta, lasă-te cu încredere în mâinile lui Dumnezeu şi cere ajutorul Lui, ca să te întărească în nevoinţa ta. Nădejdea în Dumnezeu nu poate sfârşi niciodată în deznădejde. Ispitele aduc smerita cugetare. Dumnezeu ştie cât poate răbda fiecare dintre noi şi îngăduie ispitele după puterea noastră. Însă trebuie ca şi noi să fim cu luare aminte, ca să nu intrăm singuri în ispită.

Încredinţaţi-vă lui Dumnezeu cel bun, cel tare, cel viu şi El vă va povăţui la odihnă. După încercări urmează bucuria duhovnicească. Domnul ia aminte la cei ce rabdă încercările şi întristările pentru dragostea Sa. Aşadar, nu vă împuţinaţi cu sufletul şi nu vă temeţi.

Nu vreau să vă întristaţi şi să vă tulburaţi pentru cele ce se întâmplă împotriva voinţei voastre, oricât de îndreptăţită ar fi ea. O asemenea întristare arată existenţa egoismului. Luaţi aminte la egoism, care se ascunde sub lucruri îndreptăţite. Luaţi aminte şi la întristarea neaşteptată, care ia naştere dintr-o mustrare dreaptă. Întristarea peste măsură este de la vrăjmaşul. Una singură este adevărata întristare, cea care ne cuprinde când cunoaştem bine starea nenorocită  a sufletului nostru. Toate celelalte întristări nu au nici o legătură cu Harul lui Dumnezeu.

Îngrijiţi-vă să păziţi în inima voastră bucuria Sfântului Duh şi să nu îngăduiţi vicleanului să-şi verse otrava sa. Luaţi aminte! Luaţi aminte ca nu cumva raiul pe care îl aveţi înlăuntrul vostru să se prefacă în iad.

(Sfântul Nectarie al Pentapolei, Învăţături, Ed. Evanghelismos, Bucureşti, 2008, pp. 17-19)

Citește despre: