Înţeleptul duhovnic i-a spus să se întoarcă la soţie şi să se poarte cu ea cât mai frumos cu putinţă, făcând-o, astfel, să creadă că o iubeşte. Iar după ce crede că i-a adresat toate complimentele şi că a făcut toate gesturile posibile de iubire, să vină din nou la el.
Se spune că, odată, s-a dus la un duhovnic un soţ foarte revoltat de comportamentul soţiei sale şi care dorea cu orice preţ să se despartă de aceasta, însă nu înainte de a o face să sufere cât mai mult posibil, aşa cum – spunea el – l-a făcut şi ea să sufere. Nu înainte de a o distruge.
Înţeleptul duhovnic i-a spus să se întoarcă la soţie şi să se poarte cu ea cât mai frumos cu putinţă, făcând-o, astfel, să creadă că o iubeşte. Iar după ce crede că i-a adresat toate complimentele şi că a făcut toate gesturile posibile de iubire, să vină din nou la el şi amândoi îi vor da lovitura de graţie – despărţirea.
După un timp în care soţul nemulţumit a făcut precum i-a spus bătrânul duhovnic, a revenit la acesta şi i-a spus: „Acum nu mai vreau să mă despart. Mi-am dat seama că ne iubim!”
Cu adevărat, bunătatea întoarce mânia din cale.

Despre Pr. Prof. Univ. Dr. Ioan C. Teșu
Absolvent al Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Andrei Şaguna” din Sibiu şi doctor în teologie cu teza intitulată „Antropologia creştină: Sinteză filocalică”, pr. prof. univ. dr. Ioan Cristinel Teşu şi-a început activitatea didactică în anul 1993, ca asistent universitar în cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iaşi. În prezent este profesor universitar în cadrul aceleiaşi facultăţi, la disciplina Spiritualitate ortodoxă: Ascetică şi Mistică şi îndrumător de doctorat pentru acest obiect de studiu. Dintre numeroasele volume publicate de către părintele profesor, menţionăm: „Teologia necazurilor şi alte eseuri” (1998), „Din iadul patimilor spre raiul virtuţilor. Cuvinte de folos duhovnicesc din spiritualitatea filocalică” (2000), „Omul – taină teologică” ...