Iubirea le dăruiește oamenilor putere

Cuvinte duhovnicești

Iubirea le dăruiește oamenilor putere

Sfântul Apostol Pavel îi povățuiește pe credincioși să caute să fie în orice împrejurare în același cuget, să-i considere pe ceilalți mai presus de ei, pentru ca dragostea să nu fie nimicită de slava deșartă, să fie uniți, să se cinstească unul pe altul, să se slujească unul pe altul.

Nu există fortăreață atât de tare, de greu de dărâmat și necucerită de dușmani, cum este o mulțime de oameni care se iubesc și care sunt strâns legați cu rodul dragostei. Chiar și atacurile diavolului pot fi respinse, pentru că, înfruntându-l împreună, devin nebiruiți, zădărnicesc uneltirile lui și primesc cununile strălucitoare ale iubirii.

Așa cum coardele lirei, deși sunt multe, scot un sunet dulce dacă conlucrează toate armonios mânuite de degetele muzicianului, la fel și cei care au bună înțelegere, ca o altă liră de iubire, scot o melodie minunată. De aceea, Sfântul Apostol Pavel îi povățuiește pe credincioși să caute să fie în orice împrejurare în același cuget, să-i considere pe ceilalți mai presus de ei, pentru ca dragostea să nu fie nimicită de slava deșartă, să fie uniți, să se cinstească unul pe altul, să se slujească unul pe altul.

(Sfântul Ioan Gură de AurProblemele vieții, Editura Egumenița, Galați, p. 139)

Citește despre: