Iubirea necondiționată – fundamentul relației dintre părinte și copil
Părinții sunt datori să-și iubească copilul și înainte de nașterea lui și chiar înainte de a fi conceput. Să-l iubească nu ca pe un obiect, ci ca pe o persoană liberă.
Fundamentul căsătoriei și al familiei este iubirea. Nu numai iubirea dintre soți, ci și iubirea dintre părinți și copii. Părinții sunt datori să-și iubească copilul și înainte de nașterea lui și chiar înainte de a fi conceput. Să-l iubească nu ca pe un obiect, ci ca pe o persoană liberă. Poate să pară puțin ciudat a spune că părinții trebuie să-și iubească copiii. Sunt, oare, părinți care nu-și iubesc copiii? (...) Când vorbim despre iubire nu trebuie să o înțelegem așa cum vrea fiecare dintre noi. Este posibil ca un tată sau o mamă să aștepte cu multă dorință venirea copilului pe lume. Dar ne întrebăm dacă acest lucru se întâmplă din iubire, din iubire adevărată. Au ei conștiința profundă că prin zămislirea unui copil au devenit împreună-creatori cu Dumnezeu? Au ei conștiința că va veni o nouă făptură pe lume și că această făptură este întâi de toate făptură a lui Dumnezeu? Au ei conștiința că este o persoană, un om liber și nu un obiect al lor, ceva care va trebui să le aducă satisfacții și să le împlinească dorințele și voia lor?
Foarte mulți sunt părinții care așteaptă cu nerăbdare să li se nască propriul copil pentru a se juca cu el. Desigur, copilul are nevoie și de joacă, și de zâmbete, și de bucurii, dar trebuie să ne întrebăm dacă nu cumva în profunzime, toate acestea le facem determinați nu de adevărata iubire. Iubirea adevărată este o dăruire în Hristos către Dumnezeu și către celălalt și, în cazul de față, către copil. Este o astfel de dăruire iubirea lor, sau prin iubirea lor ei înșiși vor să primească, să ia de la celălalt? Adică, părinții sau rudele în general, se bucură pur și simplu și petrec în mod plăcut timpul lor jucându-se cu copiii, dar în realitate este posibil să-l vadă pe copil ca pe un obiect însuflețit cu care petrec clipe plăcute, și nu ca pe o persoană, ca pe o făptură a lui Dumnezeu, care trebuie să devină om deplin, echilibrat, care va avea, într-un anume fel o relație directă de a da și a primi cu Dumnezeu.
(Arhimandritul Simeon Kraiopoulos, Părinți și copii – despre educația copiilor, Editura Bizantină, București, 2005, pp. 15-16)
Îți mai recomandăm și: Copilul crește armonios pe fundamentul dragostei conjugale
Pruncii noștri frumoși, asemenea îngerilor, trebuie să intre și ei în biserică de la vârste fragede!
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro