Aspecte introductive

Pericopa evanghelică a celei de-a nouăsprezecea duminici după Rusalii conține un fragment din predica de pe munte. Asemănător cu cel din relatarea Sfântului Matei, este totuși, prezentat într-o notă nițel diferită. Dacă ar fi să definim prin prisma unor termeni cheie această relatare, aceștia ar fi: iubire, reciprocitate și milostivire dezinteresată.

Reciprocitatea

Un aspect regăsit în deschiderea relatării e cel legat de nevoia de reciprocitate. Una care trebuie să pornească dinspre noi înspre alții, nu invers. Hristos spune, pe un ton destul de apăsat: „precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi asemenea”. Într-o societate în care ne-am obișnuit să avem mereu pretenții și să așteptăm de la ceilalți, fără a fi dispuși să oferim, aceste cuvinte par nu doar inactuale, dar chiar în răspăr cu logica lumii. Și totuși, accentul e corect. Dacă societatea însăși, ori cei aflați în conducerea ei ar porni de la acest principiu în gestionarea diferitelor chestiuni, lucrurile ar merge mult mai bine.

Iubirea și nuanțele ei

Narațiunea atinge de asemenea și subiectul iubirii. Fapt de așteptat, altminteri. Învățătorul vine să vorbească despre ea într-o manieră aplicată. Insistă pe nevoia de a fi trăită la superlativ: „dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată puteţi avea? Căci şi păcătoşii iubesc pe cei ce îi iubesc pe ei. Şi dacă faceţi bine celor ce vă fac vouă bine, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii acelaşi lucru fac. Şi dacă daţi împrumut celor de la care nădăjduiţi să luaţi înapoi, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii dau cu împrumut păcătoşilor, ca să primească înapoi întocmai”, spune el. Cu alte cuvinte, corectitudinea distantă nu e suficientă. Doritorii de Împărăție sunt chemați la autodepășire. La faptul de a transforma virtutea nu doar în ceva confortabil, parte a unei relații win-win, ci la a merge mai departe. A se dedica unei cauze pierdute. Cel puțin în logica societății în care trăim. La iubirea vrăjmașilor. Nevoia de validare este mutată aici în altă parte. La Dumnezeu. În aceasta constă deopotrivă utilul și ineditul invitației. Desigur, exemplul vine, tot de acolo: „răsplata voastră va fi multă şi veţi fi fiii Celui Preaînalt, că El este bun cu cei nemulţumitori şi răi”, ține să conchidă Fiul. 

Relatarea fericirilor se încheie cu un îndemn înspre milostivire, văzută ca semn al bonomiei, pornind de asemenea de la modelul oferit de Părintele ceresc: „Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru este milostiv”.

În loc de concluzii

Scurtă sub aspectul întinderii, dar densă ca mesaj, pericopa evanghelică a celei de-a nouăsprezecea duminici după Rusalii abundă în mesaje actuale. Vine să ne vorbească despre relațiile sociale și premisele lor. Iisus insistă și aici, așa cum face și cu alte ocazii, asupra nevoii de polarizare bi-direcțională a acestora. Pe orizontală și verticală deopotrivă. Modelul și răsplata vin din aceeași direcție. De la Tatăl. Dacă El ne iubește în ciuda răutăților noastre, și noi suntem datori cu iubire. Nu cu îngroșarea rândurilor vrăjmașilor. Căci, involuntar, fiind plini de ură, ne pricinuim un rău care ne devorează pe interior. Așadar, iubirea! Nu oricum, ci a vrăjmașilor! Îndrăzniți!