Iubirea – viață sobornicească prin excelență
Spun crucea iubirii, pentru că iubirea, oricât de fragilă, a făpturii, exprimă o însoțire cu iubirea dumnezeiască ce a chemat‐o la viață. Și o pogorâre împreună cu aceasta în iadul suferinței, al memoriilor și moștenirilor pătimașe, pentru a transfigura toată firea.
Nicio condiționare a omului nu‐l poate împiedica de a se deschide și orienta spre lumină. De aceea libertatea omului îl arată mai presus de condiționări, în menirea sa de a primi și de a asuma pe crucea iubirii sale condiționările lumii și memorialul adamic, și de a le aduce spre prefacere înaintea lui Dumnezeu. Spun crucea iubirii, pentru că iubirea, oricât de fragilă, a făpturii, exprimă o însoțire cu iubirea dumnezeiască ce a chemat‐o la viață.
Și o pogorâre împreună cu aceasta în iadul suferinței, al memoriilor și moștenirilor pătimașe, pentru a transfigura toată firea. De aceea, orice mișcare de iubire tinde spre Plinirea Trupului lui Hristos, și prin urmare este purtătoare de cruce, poartă crucea suferinței omului întreg, și a întregii umanități. Căci iubirea este prin excelență viață sobornicească.
(Părintele Filotheos Faros, Înstrăinarea ethosului creștin, Editura Platytera, București, 2000, p. 18)
„Omul se teme de multa lumină, de deschiderea Cerurilor, de veșnicie”
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro