Iubiți de Dumnezeu în mod egal, Îl cunoaștem cu o adâncime diferită
Primul lucru care mi-a atras atenția este că Dumnezeu, revelat nouă în Hristos, este Dumnezeul tuturor. El nu este Dumnezeul unei națiuni, sau al unei confesiuni, sau al unei denominațiuni, sau al unui grup mai mult ori mai puțin ciudat, El este Creatorul, Domnul și Mântuitorul tuturor și al fiecăruia.
Am continuat apoi să citesc din Evanghelie și am descoperit mai multe aspecte fundamentale pentru credința creștină, pentru atitudinea creștinului în fața lumii și a lui Dumnezeu. Primul lucru care mi-a atras atenția este că Dumnezeu, revelat nouă în Hristos, este Dumnezeul tuturor. El nu este Dumnezeul unei națiuni, sau al unei confesiuni, sau al unei denominațiuni, sau al unui grup mai mult ori mai puțin ciudat, El este Creatorul, Domnul și Mântuitorul tuturor și al fiecăruia.
În El am descoperit că întreaga lume are o coeziune, că neamul omenesc este unul, că diferențele și divergențele nu erau finale și decisive, deoarece eram și suntem iubiți de Dumnezeu toți în mod egal, deși am fost chemați să-L slujim în moduri diferite, cu daruri diferite și cu o foarte diferită adâncime de cunoaștere. Dar, cu cât este mai mare cunoașterea, mai mare este apropierea, mai mare responsabilitatea într-o lume pe care atât a iubit-o Dumnezeu, încât L-a dat pe unicul său Fiu ca să moară pentru ca lumea să poată trăi.
(Mitropolitul Antonie de Suroj, Făcând din viață rugăciune, Editura Sofia, p. 38)
Să așteptăm cu încredere bucuriile promise de Dumnezeu!
Maica Domnului ne aduce înaintea lui Dumnezeu
Citește despre:Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro