M-am gândit că, la urma-urmelor, toate aceste gesturi prin care unii încear­că să fie milostivi pentru a dobândi dra­gostea, alţii încearcă să-i asculte pe toţi pentru a-şi cultiva dragostea, sunt lucruri care presupun foarte mari riscuri, pentru că cel care îşi împarte averea să­racilor, rămâne într-o zi fără de avere, şi felul în care înţelegea el dragostea până atunci nu mai poate fi practicat. Atunci el, dintr-o dată, vede că nu-şi mai poate folosi [nu mai poate aduce folos] şi nu-şi mai poate iubi aproapele. Cel care-i as­cultă pe toţi şi le slujeşte, într-o zi, vede că dorinţele şi apucăturile oamenilor sunt atât de diferite, încât ajunge, chiar bine dorind pentru aproapele său, să intre în nenumărate păcate şi încurcături, cărora nu le mai poate face faţă.

Şi atunci cum lucrăm această poruncă de căpătâi pe care ne-a adus-o Dumnezeu?

Cum? Mergând la esenţă. La lucrarea pe care o putem face oricând, oriunde, aceea ca, (înainte de a iubi, să încercăm să nu urâm. începutul binelui este îndepărtarea de la rău. Spune Prorocul: „îndepărtează-te de la rău şi fă binele" (Ps. 33). Înainte de a căuta dragostea în ini­ma noastră, de a o cultiva, trebuie să ne izbăvim de răul care este în inima noas­tră. Şi care este acest rău care se ridică împotriva dragostei? Invidia, slava de­şartă - că suntem mai buni decât aproa­pele nostru, cine este el ca să ne spună nouă, ca să ne înveţe -, toată răutatea care se săvârşeşte cu gândul şi cu dorin­ţa. Şi începutul a toate este - iertarea.

„Dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc pe voi, ce răsplată mai aveţi, ce răsplată aştep­taţi? Oare nu şi păgânii fac aşa? Dar Eu vă zic: iubiţi pe vrăjmaşii voştri." Aici este examenul iubirii. Cine sunt vrăjmaşii noştri? Nu cei care ne sparg apartamentul, nu cei care ne-au furat maşina, nu cei care vin cu săbii asupra ţării noastre. Vrăjmaşii noştri sunt cei pe care noi singuri ni-i facem. Sunt oamenii despre care noi avem o părere proastă, oamenii care ne tulbură prin prezenţa lor, prin cuvintele lor, prin felul lor de a fi. Oame­nii despre care noi spunem: „Lasă-mă, că m-am săturat de el". Aici trebuie să începem lucrarea dragostei. Cum? Iartă! „Nu pot să-l iert, pentru că este mândru." Dar tu cum eşti? Iartă! Iertarea este semnul cel mai grăitor şi piatra de temelie pe care se zideşte mai târziu dragostea.

(Ieromonah Savatie Baștovoi, A iubi înseamnă a ierta, ediția a doua, Editura Cathisma, București, 2006, pp. 67-69)