Mila lui Dumnezeu fie cu dumnea­voastră!

Milostiv este Dumnezeu! Pentru ce să vă întristaţi? De n-ar fi fost nădejde că răposata va afla milă, ar fi fost cazul să ne omorâm cu firea; dar aşa cum stau lucrurile nu e nici o pricină de necaz.

„Am rămas departe de ea.” O să ne cheme şi pe noi îndată. „Fără ea e pus­tiu.” Dar ea e vie şi câteodată vine la dumneavoastră. Nu e pustiu. Ea vede cum vă întristaţi şi clatină din cap. „Ce deştepţi, gândeşte. Le pare rău că Dumnezeu m-a izbăvit din această tem­niţă. Ar trebui să se bucure, iar ei se ne­căjesc.” Dacă ea vi s-ar arăta şi dumneavoastră aţi ruga-o să intre iar în trup, nu s-ar învoi nici în ruptul capului. „Să in­tru în cocioaba asta prăpădită?!” Miluieşte, Doamne!

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Boala și moartea, traducere din lb. rusă de Adrian și Xenia Tănăsescu, ed. a 2-a, Editura Sophia, București, 2007, pp. 97-98)