Ca să vă dați seama cât de mult iubește o mamă pe fiii săi, am să vă spun o întâmplare care s-a petrecut în China.

În anul 1921, într-o toamnă, a luat foc o pădure din Munții Himalaya; munții cei mai înalți din lume. Sigur, a concentrat China mii și zeci de mii de oameni, ca să izoleze focul. Dar ce s-a întâmplat? S-au dus oamenii și tăiau pădurea înainte de a ajunge focul. Voi nu știți cât de înfricoșat este focul când arde pădurea! Mie mi s-a întâmplat odată de am văzut. Huiește ca tunetul, mai ales dacă bate vântul. Ați auzit și în Psaltire: …ca focul care arde pădurea, ca văpaia care arde munții. Este ceva înfricoșător. Deci așa s-a întâmplat și acolo. Lumea a alergat cu topoare, cu joagăre, cu fierăstraie; fiecare cu ce avea, ca să izoleze pădurea ca să nu ardă.

Dar s-a întâmplat că, tăind ei copacii cu zeci de kilometri înainte de-a ajunge focul, focul venea cu o rapiditate nemaipomenită, au văzut în vârful unui copac un cuib de pasăre; o pasăre de mărimea porumbelului. Când au văzut că are cuib în copac, nu au mai avut timp să se suie și să scape puii, căci focul se apropia. Și s-au uitat să vadă ce se întâmplă. Amândouă păsările, și mama și tata, când au simțit fumul și au văzut primejdia că ajunge la pui, zburau amândoi roată și tot țipau; țipau și făceau semn la pui. Dar puii erau mici, plăpânzi, nu aveau aripi tari să zboare.

Când a ajuns focul la o sută de metri, pasărea tată a părăsit puii; a fugit ca să scape de foc, că simțise fierbințeala focului că vine din urmă. Iar pasărea mamă, când a văzut că vine focul, tot țipa și zbura roată, roată; roată pe lângă cuib, roată, ca și cum ar fi zis: „Dragul mamei, vine moartea, fugiți!”. Și când a văzut că, copacul în care-i cuibul a luat foc, nemaiavând altă măsură să ajute puii ei, ce-a făcut? Ultima ei mișcare a fost jertfa aceasta: Când a văzut că și cuibul a luat foc, ea s-a pus cu aripile pe pui. Și într-o clipeală a mistuit-o focul cu tot cu cuib, cu tot cu pui.

Iată ce înseamnă mamă! A vrut mai bine să se jertfească de o mie de ori și să nu părăsească puii ei, când erau în primejdie de moarte.

(Ne vorbește părintele Cleopa vol 8, Editura Mănăstirea Sihăstria, p. 59)