Forma cea mai dezlănțuită de ispită și război o ia vrăjmașul în timpul rugăciunii. Scopul lui este „să fure rugăciunea ceas de ceas, de la noi”. Tot războiul ce se aprinde între noi și necurații diavoli, potrivit lui Evagrie Monahul – nu se poartă pentru altceva decât pentru rugăciunea duhovnicească. În timpul rugăciunii, lupta și năvălirea vrăjmașului are amploarea și răutatea fiarelor dintre cele mai sălbatice. Ei se reped asupra rugătorului „în cârduri”, luând forme și consistențe materiale dintre cele mai ciudate și periculoase și încercând să-l îngreuneze prin moleșeală, somn, vedenii, lumini, amăgiri, năluciri, tulburări chiar și hormonale, ocări, loviri, strigăte, vătămări, formă de sabie. În toate aceste ispite, rugătorul îl are ajutor pe îngerul cel bun, dat de la Botez și pe ceilalți îngeri, care „stau de față împreună cu noi”.

(Preot Ioan C. Teșu, Teologia Necazurilor, Editura Christiana, p. 51)