Lacrimile celor care-şi plâng durerea despărţirii de cel drag

Cuvinte duhovnicești

Lacrimile celor care-şi plâng durerea despărţirii de cel drag

Hristos a plâns în acest moment, mi se pare mie, pentru prietenul său Lazăr şi, în general, pentru că omul a pierdut darul grozav pe care Dumnezeu l-a dat făpturii sale – viaţa veşnică. Oamenii au dreptul să plângă pentru o fiinţă iubită, secerată de moarte. Au drep­tul să plângă pentru starea lor de orfani! Nimeni n-ar trebui să-i împiedice să plângă, e dreptul lor. Dar între lacrimi şi o criză de isterie este o mare diferenţă.

Preotul Serghei: La moartea lui Lazăr, Iisus a plâns. Care ar trebui să fie atitudinea noastră faţă de lacrimile celor care-şi plâng durerea despărţirii de cel drag?

Mitropolitul Antonie: Lacrimile sunt un dar de la Dumnezeu. Niciodată nu trebuie să le împiedicăm să curgă. În această împreju­rare, Mântuitorul a plâns pentru moartea inevitabilă a lui Lazăr – inevitabilă, pen­tru că lumea zace în păcat şi tot omul e condamnat să moară, din pricină că păcatul ţine lumea sub stăpânirea lui. Hristos a plâns în acest moment, mi se pare mie, pentru prietenul său Lazăr şi, în general, pentru că omul a pierdut darul grozav pe care Dumnezeu l-a dat făpturii sale – viaţa veşnică. Dar prin păcatul omului, moartea a pătruns în lume şi iată că Lazăr, acest tânăr luminos, trebuie să moară pentru că odinioară pă­catul şi-a făcut intrarea în lume. Iată de ce oamenii au dreptul să plângă pentru o fiinţă iubită, secerată de moarte. Au drep­tul să plângă pentru starea lor de orfani! Nimeni n-ar trebui să-i împiedice să plângă, e dreptul lor. Dar între lacrimi şi o criză de isterie, sau de plânsete fără cre­dinţă, este o mare diferenţă.

(Mitropolit Antonie de Suroj, Viața, boala, moartea, traducere de Monahia Anastasia Igiroșanu, Editura Sfântul Siluan, Slatina–Nera, 2010, pp. 64-66)