Lăsarea în voia Domnului este uneori o simpla invocare a Numelui însoţită de dorinţa de a cunoaşte voia Lui! Şi pentru că, după cum ne învaţă Apostolul, nimeni nu poate să spună că Domn este Iisus fără Duhul Sfânt, avem încredere că Acesta ne va inspira atitudinea cea mai plăcută lui Dumnezeu! Şi vom face ceea ce ne „vine” atunci, imediat ce am strigat la Domnul!

Conştiinţa ne va adeveri că e bine, dacă nu vom primi gând de îndoială şi semnul final va fi bucuria liniştită a inimii ascultătoare. Dacă apar gânduri şi frământări, avem nevoie de legătura mai sigură prin Taina Spovedaniei. Acolo vom primi răspunsul pe care trebuie să-l ascultăm ca să fie voia Domnului. Asta în problemele duhovniceşti. În cele ale vieţii practice, îndoiala vine de multe ori nu de la diavol, ci de la multitudinea de alternative pe care ni le oferă realitatea. Atunci, să socotim cu mintea ce ne aduce mai multe avantaje ziditoare pentru devenirea noastră şi ce e mai în conformitate cu vocaţia noastră şi să alegem în funcţie de nevoi şi priorităţi.

Duhovniceşte avem nevoie ca orice variantă am alege să fie cu binecuvântarea lui Dumnezeu şi să nu presupună „păcatul ca soluţie”... Strigând mereu „Doamne!”, ridicând mereu gândul la Dumnezeu, vom învăţa încet, încet, pe măsură ce patimile noastre vor fi mai puţin gălăgioase şi despotice, să auzim şi să ascultăm glasul Domnului! Acesta este în primul rând glas de mângâiere şi încurajare, glas de învrednicire şi nu o indicaţie sau ordin de execuţie într-un fel sau altul! Aici suntem liberi şi creatori! Orice am face şi oricum, dacă suntem cu El este bineplăcut Lui şi folositor nouă! Vom descoperi astfel că tot ce nu putem face cu El sau în faţa Lui e păcat şi ne face răul. Viaţa duhovnicească e o artă în care devenim geniali numai şi numai exersând mereu şi mereu şi cerând inspiraţie de Sus!

(Monahia Siluana Vlad, Uimiri, rostiri, pecetluiri, Editura Doxologia, p. 43-44)