Prima zi de război a însemnat și ultima zi petrecută de Vladimir în Kiev. Alături de soția lui și de cei patru copii, plus alte aproximativ 20 de rude ale sale, a luat calea exilului. Bărbatul a știut de la bun început că familia îi este cea mai de preț comoară. „Am lăsat totul în Ucraina. Am lăsat mașina, casa – dar casa nici nu știu dacă mai există sau nu… Acum, orașul nostru e distrus total în zona în care locuiam.”

Instinctul de supraviețuire și dorința de a fi bine copiilor i-a făcut pe toți cei din neam să plece de acasă încă din prima zi. Bărbații sunt conștienți că, dacă nu făceau pasul aceasta de la bun început, nici nu mai puteau trece granița. „Trebuie să ne ținem împreună cu toată familia, fiindcă acest război este o luptă între ei, cei mari, iar civilii au de suferit”, a povestit Vladimir.

Nu-și mai imagina, în 2022, că va fi nevoit să plece din calea războiului. „Este un timp foarte greu. Noi pur și simplu dormeam noaptea și ne-am trezit de la bombardamente. A fost strașnic la prima rundă de bombardamente. La a doua parte a fost și mai și! Au început ferestrele să se miște.”

Pe Vladimir și pe rudele lui i-am întâlnit la Centrul de evenimente Agora al Arhiepiscopiei Iașului. „Ne-au adus voluntarii, ne-au cazat aici, în locul acesta, ne hrănesc. Suntem foarte mulțumiți că am fost găzduiți în acest spațiu care ne dă posibilitatea să supraviețuim.”

Dar drumul nu se oprește aici. În Ucraina, Vladimir lucra ca distribuitor de marfă. Acum se îndreaptă spre Germania unde dorește, de asemenea, să-și găsească un loc de muncă. „Nu vreau să trăiesc din alocațiile statului. Vreau să merg într-un stat, să muncesc cinstit și să-mi câștig banul meu, pentru a putea avea grijă de copii, de soție, de familie. Apoi, să dea Dumnezeu să fie pace și să ne întoarcem înapoi în Ucraina”, a mai spus Vladimir.

Vezi aici interviul video cu Vladimir Matuchshenko. 

* Poți ajuta refugiații donând pentru cazare, masă ori asistență medicală pe fiideajutor.ro!