Cândva, un bătrânel, om remarcabil şi credincios, care se spovedea la mine (între timp a adormit, ducându-se în Împărăţia lui Dumnezeu) suferea într-o oarecare măsură de zgârcenie. Îl sileam, într-un fel, să-şi deschidă mâna şi să-i ajute pe cei ce sunt în nevoi, pentru ca şi el să fie miluit în ziua Judecăţii. După multe strădanii şi cu putere de convingere, l-am determinat să dea zeciuială din câştigurile sale.

Într-o anumită lună, a venit la mine şi mi-a spus:

– Ştii, părinte, luna asta n-am mai dat.

– De ce? îl întreb.

– Pentru că mi s-a stricat instalaţia de apă.

– Nu se poate. Banii aceştia, care nu i-ai dat, i-ai furat.

– De ce i-am furat? De unde?

– Aceştia erau banii săracilor; nu am vorbit să dai la săraci cea de-a zecea parte din venituri? În loc să fi luat pentru reparaţii din cele nouă zecimi ale tale, ai luat din zecimea săracilor ca să-ţi plăteşti cheltuiala. Luna ce vine să dai două zecimi săracilor! Pentru că, dacă luna aceasta ai plătit instalatorul, luna următoare vei plăti electricianul, iar mai încolo pe cei de la canalizare, când se va strica şi aceea. În felul acesta, săracii vor începe să flămânzească în mod constant. Deci nu aşa trebuie să procedezi. Fii cu luare aminte! Dă ce ai de dat!

A trecut ceva timp şi i-am pierdut urma omului nostru. Luni de zile nu s-a mai arătat la faţă. După ce au trecut vreo 7-8 luni, însă, a apărut iarăşi.

- Hei, îi spun, ce s-a întâmplat, binecuvântatule? Te-ai dat dispărut cu totul!

- Să lăsăm asta, părinte, ce am mai pătimit între timp… Într-o bună zi, am întâlnit un părinţel. Ne-am apucat să vorbim printre altele şi de milostenie, şi îi spun: „Ştii, duhovnicul meu mi-a spus să dau o zecime din veniturile mele la săraci”. La care părinţelul mi-a zis: „Vai, bietul de tine, a zecea parte? Dacă o să dai 100-120 drahme este de ajuns. Nu o zecime!”. „Aha, care va să zică, mi-am spus în sine, iată un adevărat părinte, un om de aur!”. Drept pentru care am început să mă spovedesc la el. Dădeam câteva monezi în fiecare lună şi aveam conştiinţa împăcată.

După o lună–două, moare soţia mea, după o grea suferinţă. O duc la ţară să o înmormântez, prilej cu care am cheltuit aproape 200.000 de drahme, întocmai cât aş fi dat trei ani zeciuială. Şi atunci mi-am spus: „Întoarce-te acolo unde ai fost înainte, pentru că, dacă Dumnezeu vrea, poate lua înapoi de la tine 100%, nu doar 10%!”.

- Slavă lui Dumnezeu, îi spun, că a fost nevoie să-ți dea o palmă puternică pentru a-ţi reveni în fire. Lasă, acum e bine.

Iar de atunci şi până când l-a chemat Domnul, a dat mai mult decât a zecea parte. Pot confirma că a dat mult mai mult...

(Arhimandrit Epifanie Theodoropulos, Toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm, Editura Predania, București, 2010, pp. 56-57)