O scolie a lui Hrisolog: „Leagă pe cel ce a păcătuit, ca să i-L faci milostiv pe Dumnezeu. Nu-l dezlega, ca să nu fie legat şi mai tare de mânia lui Dumnezeu. De nu-l voi lega eu, legăturile lui nu vor rămâne nedezlegate. „Că de ne vom judeca pe noi înşine, nu vom fi judecaţi” (I Corinteni 11, 31). Să nu socotească cineva aceasta, cruzime şi neomenie, ci cea mai mare blândeţe şi cel mai bun leac şi multă purtare de grijă. „Dar au suferit destul timp pedeapsa”, va zice cineva. Cât? Spune-mi! Un an, doi, trei? Dar nu mă interesează vremea, ci îndreptarea sufletului. Arată-mi deci aceasta: de s-au străpuns la inimă, de s-au schimbat, şi atunci s-a împlinit totul. Iar de nu s-a întâmplat aceasta, vremea nu e de niciun folos. Căci nu ne interesează de a fost legată rana de multe ori, ci de a folosit legătura. Dacă a adus folos în scurtă vreme, să nu mai fie ţinută. Iar de nu a fost spre folos în cincisprezece ani, să mai fie ţinută. Dezlegarea celui legat să hotărască folosul”. Legând duhovnicul pe cel ce a greşit, nu-l mai leagă Dumnezeu. Căci acela simte mai vădit dezaprobarea şi se îndreaptă, pe când legătura lui Dumnezeu nu e vădită şi omul continuă să păcătuiască, socotind că dacă nu l-a dezaprobat duhovnicul, păcatul lui n-are prea mare importanţă. Iar canonul se orientează, ca vreme, după rezultatul adus de el în îndreptare.

(Alexandru Prelipcean, Spiritualitate creștină și rigoare științifică: notele de subsol ale filocaliei românești, II, Editura Doxologia, 2013, p. 18)