Domnule profesor, primul dumneavoastră articol despre problematica infectării cu Covid - 19 datează din 25 ianuarie a.c., un articol care a avut 400.000 de cititori. De atunci și până acum, ați tratat în numeroase articole de pe blog și în postări pe Facebook acest subiect. În ultima perioadă, observăm că pandemia cu noul coronavirus este însoțită de o altă „pandemie”, cea a fakenews-urilor, cu precădere în spațiul online. Având în vedere specialitatea dumneavoastră și aplecarea spre această temă, aș fi curios să-mi spuneți cum mai poate astăzi cititorul să discearnă între o știre veritabilă, onestă și una care urmărește, fără scrupule, doar traficul, prin abordări senzaționaliste, propagandistice chiar?

O foarte bună întrebare, de mare interes în aceste vremuri. De ce spun asta? Pentru că în această perioadă oamenii trăiesc mereu sub imperiul fricii, iar frica este o emoție cu efecte extrem de urâte: determină reacții rapide, obliterează raționalul și scurtează perioada de digerare a unei informații. Ca să spun așa, în această perioadă, înghițim mâncarea informațională pe nemestecate. Prilej pentru mulți de a ne servi la masă farfurii pline cu otrăvuri. Cum îți dai seama că o știre este veritabilă, onestă și nu a fost scrisă pentru trafic? În primul rând după sursă. În această perioadă este bine să urmărești site-urile instituțiilor, nu presa. Presa își extrage și ea acum informațiile de la instituții, apoi filtrează prin ceea ce se numește unghi de abordare: reformulează, scoate anumite informații, le pune în titlu pe cele care trezesc și stimulează emoții, folosește cuvinte care fac buzz, care trezesc atenția etc. De aceea este bine să se urmărească sursa: instituțiile-cheie ale acestor zile. Care au început să comunice chiar ele. Autoritățile emit periodic informări pentru marele public. Deci accesul este deschis, chiar fără a mai trece informațiile prin filtrul, de multe ori deformator, al presei. Iată, de exemplu, Departamentul pentru Situații de Urgență a creat, special pentru public, un site (www.fiipregatit.ro), unde poți afla ce trebuie făcut în diferite situații pentru a diminua cât mai mult riscul de îmbolnăvire cu noul coronavirus. De asemenea, ca un sfat general, atunci când presa anunță că o instituție a acționat într-un cutare sau cutare fel, este util să mergi pe site-ul instituției respective și să verifici informația. S-ar putea să ai surpriza să descoperi cu totul altceva decât ceea ce ai aflat din presă.

Multe publicații online și așa-ziși influenceri folosesc un ton panicard, care pare că prinde din ce în ce mai mult teren în rândul celor care stau în autoizolare sau carantină. Cum putem depăși sentimentele de frică și isterie generală din aceste zile, cum putem depăși acest „terorism modern”, de care pomeniți în articolele dumneavoastră?

Din păcate, multe publicații online și mulți influențatori se folosesc fără scrupule de cea mai simplă tehnică de generare a audienței: stimularea emoțiilor negative. Studiile citate în ultima mea carte (Manual de Jurnalism Online, Editura Tritonic, 2015), arată că cea mai eficientă emoție pentru generarea audienței este teama. Urmată, pe locul doi, de amuzament. Dar pe locul întâi este teama. Deci, pentru că este simplă (de construit) și eficientă, frica este folosită pe scară largă. Din păcate, folosirea ei atrage consecințe extrem de neplăcute: crești audiența, storci toată atenția, energia și emoția cititorilor tăi, dar îi duci pe un drum extrem de întunecos, al traumelor psihice, al patologiilor, drum de pe care puțini se mai întorc. Practic, te folosești de publicul tău ca un virus care își mănâncă gazda. Câștigi bani din atenția generată prin teamă, dar îi distrugi psihic pe cei care te hrănesc, pe cititorii tăi. În România se folosește mult teama, ca instrument de generare al atenției și al reacției rapide, dar nu se iau niciun fel de măsuri pentru recuperarea celor care au traume. Este ca și cum ai umple un om zilnic cu toxine, zilnic, zilnic, dar nu ai face nimic pentru a-l dezintoxica. În Franța, de exemplu, la Universitatea din Nisa, unde predau de 6 ani, când au avut loc atentatele de la Charlie Hebdo, iar spațiul public era plin de cuvintele teamă, terorism, se declanșase stare de urgență, ca la noi (eram acolo, în acea perioadă), universitatea a angajat 6 psihologi, care au pus mese în curtea universității și au invitat toți studenții care simțiseră că au acumulat traume în acea perioadă, în mare parte din cauza fricii, să vină pentru a le discuta și rezolva. La noi nu există acest tip de demers, deci fiecare persoană trebuie să se vindece singură, ca în vremurile străvechi, când nu aveam acces la doctori și trebuia să ne vindecăm acasă, cu ierburi și rețete din moși strămoși.

Cum te poți vindeca de frică și isterie în aceste zile? Nu te poți feri de ele, sunt emoții care predomină în spațiul public, nu ai cum să te ferești de ele, așa cum te ferești de virus. Sunt peste tot. Ce poți să faci? În primul rând, să citești cu atenție fiecare informație și să-ți dai seama că întotdeauna există o parte bună, care nu se spune. De ce? Pentru că dacă s-ar spune, nu ți-ar mai fi frică și nu te-ai mai uita la televizor. De exemplu, la început, presa nu scria nimic despre numărul de vindecări. Dacă unii s-au îmbolnăvit și nu au murit, înseamnă că s-au și vindecat, chiar dacă presa nu spune nimic despre asta. Acum stăm toți în case, și e foarte bine că facem asta, pentru că virusul este transmis de persoane asimptomatice, adică de persoane care nu au niciun fel de simptom. Ce înseamnă asta? Că unele persoane nu au niciun fel de simptom, adică nu le afectează deloc virusul! Asta e o veste bună! În Italia se estimează că există peste 500.000 de persoane asimptomatice. Comparați-le cu numărul de îmbolnăviri (chiar dacă înmulțiți numărul de îmbolnăviri cu 10, pentru că nu s-a testat suficient). Deci multe persoane nu pățesc nimic din cauza virusului. Multe se vindecă acasă fără să fi știut măcar că au avut coronavirus. Da, mor foarte mulți bătrâni, dar chiar astăzi, când scriu aceste rânduri, în Italia s-a vindecat un domn de 101 ani, care a prins și gripa spaniola (s-a nascut în 1919, iar gripa spaniola a făcut ravagii între 1918 și 1920), s-a îmbolnăvit de coronavirus și s-a vindecat. Asta trebuie făcut, acesta este mecanismul: urmărit informațiile și extras elementele pozitive. Chiar dacă presa nu pune accent pe ele. În acest moment, se consideră că frica este cel mai bun instrument pentru a ține oamenii în casă. Și poate fi adevărat, pentru că mulți nu sunt suficient de responsabili (și de inteligenți) pentru a urma niște indicații simple și atunci sunt tratați la nivelul instinctelor primare, acolo unde chiar dacă nu înțeleg, reacționează. Deci e bine să stăm în case, este obligatoriu și subliniez acest cuvânt, este obligatoriu să stăm în case, pentru că virusul este de 3 ori mai contagios decât gripa și extrem de rezistent, deci poate genera un număr enorm de îmbolnăviri într-un timp foarte scurt,ceea ce, pe lângă implozia sistemelor medicale și economice, duce la un număr imens de morți - nu neapărat pentru că virusul este ucigaș, ci peste că nu mai există resurse pentru ca bolnavii să fie tratați. Deci îmbolnăvirile trebuie să se producă cât mai lent cu putință, ca să dea posibilitatea sistemului medical să țină pasul. Iar noi, în case, nu trebuie să înnebunim. Trebuie să înțelegem că este un virus, nu un vampir din Carpați, că dacă vom acționa uman, cu inteligență și responsabilitate, nu are cum să ne învingă. Ce e val, ca valul trece. Și va trece, dacă stăm în case. În încheiere: pentru sănătatea sistemului mintal este foarte important ca, chiar dacă stăm în case, să avem activități zilnice diferite, să nu exagerăm cu una dintre ele care să ocupe toată ziua, privitul la televizor, statul pe Facebook etc. Ziua trebuie să fie ca o pizza, cu mai multe felii diverse și să gustăm din fiecare felie (așa cum mi-a spus și mie acum câteva zile un părinte la spovedanie). Să ne uităm la televizor, să facem curat, să facem mișcare - este foarte important - să ne uităm la lucruri amuzante, să păstrăm legătura cu cei apropiați, să vorbim zilnic cu cineva apropiat, prin telefon, rețele sociale etc, prin apeluri video, adică să încercăm cât mai mult să reproducem în virtual viața pe care o duceam în viața reală. Și să nu ne gândim așa de mult la virus! Ca să fac o glumă, nici dacă era o fostă iubită sau un fost iubit nu ne gândeam așa de mult la el sau la ea! Sper că voi, cei ce ați citit aceste rânduri, v-ați înseninat și întremat. Numai așa vom urca dealul, care este lupta cu virusul.

„Dacă virusul creează granițe, ne-a învins”

Ați subliniat în mai multe rânduri că, pe lângă sănătatea fizică, e absolut necesar să ne păstrăm sănătatea psihică, mentală. Cum putem „supraviețui” mental în această perioadă, unde mai găsim doza necesară de optimism?

Cred că doza de optimism vine din faptul că putem avea oameni aproape. Gândiți-vă cum ar fi arătat o astfel de pandemie în epoca când nu exista telefon? Când nu exista internet? Cel mai grav și trist lucru care se poate întâmpla este ca acest virus să ne ia umanitatea, să ne ia umanul frumos din noi. Și, ca să nu se întâmple asta, trebuie să întreținem legăturile umane. Nu putem să ne întâlnim fizic, dar putem să ne telefonăm, să ne scriem pe Facebook și în alte rețele sociale, să inițiem apeluri video, live-uri, etc. Să păstrăm, prin orice mijloace, contactul cu ceilalți oameni. Mie, acest virus, mi se pare că este un virus care creează granițe. Dacă creează granițe, ne-a învins. Să nu ridicăm granițe. Ce poate fi mai frumos și optimist decât vocea mamei tale, râsul copilului tău, un cuvânt trimis de o persoană pe care o iubești? Iubirea ne va salva. În primul rând. Iar, în al doilea rând, altruismul. Acest virus ne face să ne întoarcem spre noi înșine, să scoatem la iveală și să exploatăm egoismul din noi. Este un drum spre pivniță. Trebuie să facem drumul spre ieșire, să fim altruiști, să dăruim, să ajutăm, să avem grijă de celălalt. Bucuria lui, bucuria unui bătrân care găsește o sacoșă la ușă, bucuria unui om singur care primește un telefon va fi, până la urmă, bucuria noastră. E foarte ușor să faci asta. Să vă dau un exemplu: eu stau singur într-un bloc din București. Și acum câteva seri, în weekend, am comandat pizza, ca de obicei (comand de mult timp de la o firmă, întotdeauna m-am purtat foarte frumos cu curierii și dispecerii, îmi sunt persoane dragi). Și, în acea seară, când am comandat pizza, într-o seară cu frig și viscol, la ușa mea a venit un curier nou. Nu îl cunoșteam. Mi-a dat pizza și mi-a spus cu un zâmbet larg: din partea echipei. Și a pus pe cutia de pizza o ditamai ciocolata. Atât a făcut și a placat. Dar pe mine gestul său, gestul lor, m-a emoționat atât de tare, pentru că m-am gândit că și-au dat seama că sunt singur, că e weekend și vreme urâtă. Și mi-au trimis o ciocolată. Atât. Și cred și sper că la ei s-a întors înmiit.

Cum va arăta lumea post-coronavirus, ce va conta și ce nu va (mai) conta? Cum credeți că se vor (re)așeza lucrurile din punct de vedere al relațiilor sociale, comunicațional, economic?  Ca să citez titlul unui articol de-al dumneavoastră, „Ce va urma”?

Cred că vor avea loc câteva schimbări fără drum de întoarcere: lumea se va obișnui foarte mult să lucreze și să comunice online. Deci, după ce se va termina tot, dupa ce frica și virusul se vor retrage ca o maree (pentru a reveni din nou în luna noiembrie), mulți oameni nu vor mai dori să se întoarcă la munca de 8 ore la birou, ci să lucreze de acasă, mulți oameni vor avea dificultăți în a ieși la întâlniri sau la diverse ocazii care presupun contact uman față în față (în primul rând pentru că se vor dezobișnui și în al doilea rând pentru că virusul va continua să existe, chiar dacă la nivel mai scăzut, iar în frică este foarte ușor să intri, dar este foarte greu să ieși - apropo de traumele despre care scriam mai devreme). Deci acest virus va accelera viața noastră online. În acest sens, multe schimbări care ar fi trebuit să se petreacă peste 10 ani se vor petrece mult mai repede și asta va însemna schimbări în modul de desfășurare al procesului educațional, schimbări în sfera producției și serviciilor (oamenii nu se vor mai deplasa pentru a primi bunuri și servicii, ci bunurile și serviciile vor veni la ușa lor), schimbări în sfera relațiilor și a personalității (relația cu telefonul se va întări și va deveni, mai repede decât ne așteptam, exclusivă, în dauna partenerului uman), vom fi mai ușor de manipulat, pentru că vom scăpa greu de frică și, în acest context, îmi doresc foarte mult să nu existe forțe care să încerce să profite pentru a ne duce spre tipuri de societăți în care nu am vrea să trăim niciodată.

La final, o întrebare mai apropiată de specificul site-ului nostru. Ca specialist în comunicare, cum credeți că trebuie să fie discursul media religios din această perioadă? Ce ton ar trebui să folosească Biserica Ortodoxă? Care ar fi, în viziunea dumneavoastră, rolul Bisericii în aceste zile?

Cred că Biserica a fost și va fi mereu un sprijin, mai ales în vremuri de restriște. Cred că Biserica oferă un sprijin psihologic extrem de important, un reper fundamental, fără de care mulți oameni s-ar prăbuși. Este important ca Biserica să rămână activă alături de oameni prin intermediul tuturor canalelor de comunicare posibile (televiziune, internet), la nivel de discurs, iar la nivel acțional ar trebui să ofere sprijin și ajutor celor mai afectați de criza coronavirusului în această persoană (celor în vârstă). Poate ar fi util ca duhovnicul să ofere consiliere online, așa cum profesorii, de exemplu, continuă să facă seminare și cursuri online cu studenții. Intrumentele online oferă posibilitatea continuării relației cu preotul (chiar și a celei private, prin Messenger etc.) dar și a celei publice, prin Live-ul de pe Facebook (este o rețea în care se află peste 70% din publicul 65+ din România, iar în total, peste 10 milioane de români). Cred că Biserica este indispensabilă în această perioadă. Iar rolul său în depășirea crizei, sub toate formele ei, va fi fundamental. Este o perioadă în care oamenii, așa cum am spus, vor fi invitați, prin recursul permanent la frică, la panică, să-și piardă umanitatea. Deci singura salvare, care ar trebui reamintită mereu, este iubirea, cu corolar, altruismul. Iar Biserica este cea mai îndreptățită instituție pentru a ne reaminti să iubim și să nu fim egoiști (elemente centrale ale credinței). Referitor la ton, într-o perioadă în care tonul este foarte ridicat, iar frica genează întotdeauna mânie și agresivitate, cred că tonul Bisericii ar trebui să fie, așa cum a fost și până acum, unul al toleranței, al îndemnului la pace și al iertării. Un ton care liniștește. Pentru că abia asta ne va salva: găsirea liniștii sufletești, într-un moment în care liniștea sufletească pare cel mai greu lucru de atins. Dacă este atinsă liniștea sufletească, emoțiile se estompează, rațiunea învinge în dura bătălie pe care o ducem acum și construiește frumos lumea de mâine. Doamne ajută!