(In. 17, 11) Şi Eu nu mai sunt în lume, iar ei în lume sunt şi Eu vin la Tine. Părinte Sfinte, păzeşte-i în numele Tău, în care Mi i-ai dat, ca să fie una precum suntem şi Noi.

Hristos doreşte ca ucenicii să fie păziţi în stare de unitate prin menţinerea unei asemănări sufleteşti şi o identitate a dorinţei, fiind uniți împreună ca şi cum ar fi în suflet şi duh şi în legea păcii şi a dragostei unul pentru altul. El doreşte să fie legaţi împreună strâns cu o legătură a dragostei nedespărţită, ca să poată înainta la un asemenea nivel de unitate, ca asocierea lor aleasă în mod liber să poată deveni o imagine, un chip al unităţii inerente (naturale) care este concepută să existe între Tatăl şi Fiul. Altfel spus, El doreşte ca ei să se bucure de unitate, care este inseparabilă şi indestructibilă, care nu poate fi atrasă întru o deosebire a dorinţelor de către absolut nimic ce există în lume sau orice urmă de plăcere, ci mai degrabă, reţine puterea dragostei în unitatea devotamentului şi a sfinţeniei. Şi aceasta este ceea ce s-a întâmplat. Pentru că, aşa cum citim în Faptele Apostolilor, inima şi sufletul mulţimii celor ce au crezut erau una (Fapte 4, 32), aceasta este în unitatea Duhului. Aceasta este de asemenea ceea ce Pavel însuşi a înţeles când a spus: un singur trup şi un singur Duh (Efeseni 4, 4). Noi, cei mulţi, suntem un singur trup în Hristos pentru că noi toţi ne împărtăşim dintr-o pâine. (I Corinteni 10, 17; vezi Romani 12, 5) şi noi toţi am fost unşi într-un singur Duh, Duhul lui Hristos (vezi I Cor 12, 13).

(Sfântul Chiril Alexandrinul, Comentariu la Evanghelia după Ioan 1,9, traducere pentru Doxologia.ro de Alexandra Zurba)