Metoda de luptă cea mai eficientă este limitarea lor, până la eliminarea deplină a lucrării şi efectelor pe care le provoacă, paralel cu efortul de lucrare a virtuţilor opuse. Sfântul Isaac Sirul ne spune că „nimeni nu poate birui patimile decât prin virtuţile simţite şi văzute”.

Principiul recomandat de Părinţii asceţi, cei care s-au nevoit înaintea noastră şi deplin în această lucrare duhovnicească, este acela al contrariilor, adică să distrugem o patimă prin virtutea opusă ei. Astfel, celor opt patimi generale trebuie să le opunem cele opt virtuţi creştine: înfrânarea, cumpătarea, sărăcia de bunăvoie, bucuria, îndelunga-răbdare, modestia sau lipsa de slavă deşartă şi smerita cugetare.

La rândul ei, filavtia sau iubirea pătimaşă de sine, cauza generatoare a tuturor acestor patimi, este spulberată de iubirea duhovnicească de toţi şi de toate, o iubire mult asemănătoare iubirii suprafireşti a lui Dumnezeu.

Lăcomia pântecelui este distrusă prin post şi înfrânare; desfrânarea, prin disciplină trupească şi sufletească, prin dor dumnezeiesc şi dorinţa bunurilor viitoare; iubirea de arginţi, prin compătimirea şi ajutorarea celor săraci; mânia, prin dragoste de toţi şi prin bunătate; întristarea, prin bucurie duhovnicească; lenea, prin lucrarea celor duhovniceşti şi mai ales prin rugăciunea însoţită de metanii; slava deşartă şi mândria, prin lucrarea într-ascuns şi cu smerită cugetare. Iar toate, cu ajutorul lui Dumnezeu, prin smerenie şi dragoste.

(Nevoitor, Război în văzduhul inimii, Editura Credința strămoșească, p. 98-99)