Să ne deşteptăm într-un sfârşit, suflete, şi să scoatem din ochii noştri sufleteşti puroiul care s-a strâns în ei din cauza nesupunerii şi a nebuniei noastre. Să înţelegem că tot ceea ne priveşte pe noi trebuie săvârşit după dumnezeieştile porunci. Să ne străduim aşadar să ne îndreptăm. Să cheltuim bine, potrivit cu voia lui Dumnezeu, cele rele adunate de noi împotriva poruncii dumnezeieşti. Să ne lepădăm din nou şi să iubim cea de-a doua lepădare căci în prima am minţit - şi să ascultăm acel glas dumnezeiesc ce cântă: „Risipit-a, dat-a săracilor; dreptatea lui rămâne în veacul veacului” (Ps. 111, 8). Dacă dreptatea celui ce împarte săracilor bogăţia sa, este cu el pe veci, atunci şi nedreptatea celui nemilostiv va fi cu el în vecii nesfârşiţi în flăcările focului nestins, asemenea nemilostivului aceluia căruia cu dreptate i s-a spus: „Fiule, adu-ţi aminte că ai luat cele bune ale tale în viaţa ta” (Luca 16, 25). Să-l imităm, suflete, pe acel înţelept găzduitor al Mântuitorului care a spus: „Iată, jumătate din avuţia mea, Doamne, o dau săracilor şi de am năpăstuit pe cineva cu ceva, întorc împătrit” (Luca 19, 8). Să imităm, suflete, pocăinţa lui cea bună şi voinţa demnă de laudă, ca să ne învrednicim şi noi să auzim acel glas dumnezeiesc: „astăzi mântuire s-a făcut casei acesteia”. Până când vom rămâne surzi la învăţătura dumnezeiască care ne porunceşte, zicând: „Nu nădăjduiţi spre nedreptate şi spre jefuire nu poftiţi; bogăţia de ar curge nu vă lipiţi inima.” (Ps. 61, 10)? Să ne temem, suflete, să ne temem de ameninţările dumnezeiescului învăţător care spune: „Veniţi acum, bogaţilor, plângeţi şi vă tânguiţi de necazurile ce vor să fie asupra voastră. Bogăţia voastră a putrezit şi hainele voastre le-au mâncat moliile. Aurul vostru şi argintul au ruginit şi rugina lor va fi mărturie asupra voastră, şi va mânca trupurile voastre ca focul. Aţi strâns comoară la zilele cele de apoi.” (Iac. 5, 1-3).

(Sfântul Maxim Grecul, Viața și cuvinte de folos, Editura Bunavestire, Galați, 2002, p.68)