La originea leziunilor traumatice de sistemul nervos central pot fi întâlnite mai multe cauze: traumatismul cerebral (encefalopatia traumatică), traumatismul clinic şi traumatismul mecanic, exprimat de însuşi actul naşterii.

Incidenţa encefalopatiei traumatice nu trebuie subestimată, mai ales dacă se ţine seama de toţi factorii care-i pot favoriza instituirea, existând în acelaşi timp şi numeroase forme de manifestări minime, exteriorizate numai prin semnele unei suferinţe la naştere, care, ulterior, se pot însoţi de sechele neuropsihice relativ importante.

În cursul naşterii se mai pot produce consecutiv traumatismului mecanic şi alte accidente asupra sistemului nervos. În perioada de sugar se constituie ca entitate clinică hematomul subdural, care, la rândul lui, poate fi determinat de unele tulburări metabolice foarte grave sau să apară ca o consecinţă a unui traumatism cronic cerebral.

Traumatismele cerebrale sunt consecinţa unui număr variat de cauze şi au diferite forme de manifestare, identificându-se pentru nou-născut şi sugar entităţile amintite, encefalopatia traumatică a nou-născutului, alături de alte traumatisme ale sistemului nervos legate de actul naşterii.

În afara lor, traumatismele cerebrale se mai pot manifesta din punct de vedere neurologic şi sub forma comoţiei sau chiar a contuziilor cerebrale, însoţindu-se uneori şi de un traumatism cranian. În toate cazurile foarte severe, traumatismele cerebrale se însoţesc şi de hemoragii cerebrale.

În raport cu gravitatea lor, traumatismele cerebrale pot fi împărţite în benigne şi severe, manifestându-se în focar, fie difuz, unele dintre ele putându-se însoţi şi de fracturi deschise sau închise.

Hematomul subdural al sugarului este reprezentat de o colecţie de sânge sau de lichid hiperalbuminos, situată sub duramater, a cărei origine poate fi traumatică sau să apară în cursul unui sindrom de deshidratare cu hipernatremie (creşterea Na sangvin) sau să însoţească o meningită septică, dar sunt şi situaţii când apariţia lui nu poate fi precizată.

Constituirea hematomului subdural se anunţă clinic prin apariţia vărsăturilor repetate, a convulsiilor, creşterea tensiunii fontanelei anterioare, pierderea stării de conştienţă, instituirea comei, creşterea în volum a craniului, mai ales în formele extensive.

Evoluţia hematomului subdural poate fi în câteva zile fatală. Alteori, evoluţia lui poate îmbrăca un caracter trenant sau cronic, manifestările lui iniţiale fiind şterse, ca, în timp şi în mod progresiv, să-şi facă apariţia semnele unui sindrom de hipertensiune intracraniană, unele deficite motorii şi unele tulburări de comportament. Sechelele neuropsihice sunt întâlnite în peste jumătate din cazuri.

Hematomul subdural poate fi întâlnit la alte vârste, manifestările clinice îmbrăcând aceleaşi aspecte ca şi la sugar.

Traumatismele medulare sunt foarte rar întâlnite în cursul copilăriei, datorită supleţei coloanei vertebrale la aceste vârste. Pot fi, totuşi, întâlnite ca urmare a unor accidente, interesând diferite zone ale măduvei. Aceste traumatisme medulare se pot însoţi şi de fractură cu tasarea sau dislocarea corpilor vertebrali.

Manifestările nervoase ale leziunilor medulare sunt variate, fiind condiţionate de sediul şi gravitatea leziunilor respective. Cele mai de temut, deşi rar întâlnite, sunt paraplegiile.

Compresiunile medulare urmare a leziunilor traumatice însoţite de deplasarea vertebrelor sau hematoamelor formate se manifestă prin: dureri radiculare, deficit motor şi senzitiv, paraplegia spastică.