Era în anul 1995. Urma bacalaureatul, iar emoțiile erau mari. Multă materie, multe probe. Nu terminasem de repetat și mai erau doar trei zile până la proba scrisă de literatură română. Tensiune, caiete și manuale întinse pe pat, foi cu scheme, markere de diferite culori pentru sublinieri...

În cameră intră deodată tatăl meu și mă anunță:

- Gata cu învățarea, mâine mergi cu fratele tău la mănăstirile din Nordul Moldovei! Îl vei însoți, deja ți-am plătit locul în excursie!

- Păi, tată, nu am terminat de repetat, de învățat.....

Nu a încăput altă discuție, a urmat alegerea unui bagaj sumar, fără nicio altă carte de repetat. Următoarele zile am fost pe la Neamț, Agapia, Văratec, dar și la Humulești. Când am ajuns la Iași, ni s-a povestit despre Cuvioasa Parascheva și ne-am închinat la moaștele sale, în Catedrala Mitropolitană. Am aflat atunci că este ocrotitoarea celor ce învață pentru examene și m-am rugat cu tărie să mă lumineze Dumnezeu și să mijlocească Sfânta pentru probele de bacalaureat și apoi cu examenul la facultate.

M-am întors din pelerinaj atât de liniștită, de parcă urma să merg în vacanță, undeva, nu la examene. Colegii mei au observat acest lucru, în dimineața primei probe, fiind în discrepanță cu starea generală de agitație. Le-am recomandat și lor rugăciunea și le-am vorbit despre Sfânta Parascheva de la Iași, însă majoritatea m-au privit cu neîncredere, ca pe un om care crede în povești.

Am trecut cu bine toate probele, dar nu aceasta este minunea: ci liniștea, încrederea cu care m-am prezentat, limpezimea minții, felul în care îmi veneau ideile în minte, atât la probele orale, cât și la cele scrise, rapiditatea cu care îmi aminteam cele învățate și cu care făceam conexiunile între cunoștințe pentru a da răspunsuri complexe... încât examenul s-a transformat într-un prilej de bucurie!

La final, domnul diriginte ne-a chemat pe toți să vedem listele cu rezultate, iar eu aveam cea mai mare medie de bac din liceu, aproape de 10. Colegii mei nu se așteptaseră la asta, erau alții favoriți înaintea mea. Eu am mulțumit în gând lui Dumnezeu și Sfintei Parascheva, știind că fără ajutorul lor, rezultatul nu ar fi fost atât de minunat. Le-am și spus tuturor că meritul aparține Sfintei căreia m-am rugat și, într-o oarecare măsură, tatălui meu, care m-a trimis în excursie.

Ajutorul a continuat și în cazul examenului la facultate, dar și la alte și alte examene, de-a lungul vieții. Dacă în timpul unui examen nu simțeam acea liniște și acea fluență a ideilor, cu ajutor dumnezeiesc, mă opream, mă rugam câteva minute și abia apoi continuam, nedorind să mă prezint la întâmplare în fața examinatorilor, ci de mână cu Sfinții ocrotitori nevăzuți.

Îmi amintesc de asemenea de faptul că băiatul meu mai mic nu avea curajul să meargă, la câteva luni după împlinirea vârstei de un anișor. Parcă îi era frică să se desprindă. Am așteptat să-și depășească temerea, dar aceasta părea să se adâncească. Atunci m-am gândit la Sfânta Parascheva și am mers la o biserică cu hramul Sfintei, rugându-mă la icoană pentru băiețelul meu. Când am ajuns acasă, copilul deja mergea și a ieșit în întâmpinarea mea, familia fiind bucuroasă de progresul lui. Am înțeles o dată și încă o dată cât de grabnic ajutători sunt sfinții, când îi rogi cu tot sufletul, cu dragoste și încredere, ca pe prieteni, ca pe părinți, ca pe frați.