Părintelui Dumitru Stăniloae îi revine meritul de a fi arătat:

a) că în Sfânta Liturghie nu are loc numai Taina prefacerii pâinii şi vinului în Trupul şi Sângele Domnului, ci şi recapitularea întregii Iconomii a mântuirii noastre în Iisus Hristos Cel răstignit şi înviat şi trăirea anticipată a împărăţiei lui Dumnezeu, ca participare la viaţa de comuniune a Sfintei Treimi;

b) că în Sfânta Liturghie are loc Taina întâlnirii şi comuniunii noastre personale şi comunitare cu Hristos, şi în Hristos cu întreaga Sfântă Treime şi toţi întreolaltă; şi

c) că în Sfânta Liturghie se pot distinge mai multe moduri ale prezenţei şi lucrării Persoanei lui Hristos, care sunt cu totul inseparabile şi complementare şi nu pot fi nesocotite şi nici escamotate, fiind tot atâtea moduri de întâlnire şi împărtăşire a noastră de Hristos. De fapt, în Sfânta Liturghie are loc atât o anamneză, o epifanie şi dezvăluire crescândă a prezenţei personale a lui Iisus Hristos Cel întrupat, răstignit, înviat şi înălţat, dar şi ca Cel care va să vină, cât şi un urcuş spiritual continuu al nostru spre trepte tot mai înalte de comuniune duhovnicească cu Hristos cel înviat.

(Preotul Profesor Ioan Ică, Despre spovedanie și împărtășirea cu Sfintele Taine – Antologie alcătuită de Ieromonah Benedict Stancu, Editura Elena, p. 20)