Tunderea noului botezat – istoric, Scriptură, patristică, practică

Tunderea închipuie predarea desăvârşită a noului botezat sub stăpânirea şi ascultarea lui Dumnezeu, fiind în același timp și o jertfă a trupului omenesc adusă lui Hristos.

Tunderea noului botezat în semnul Sfintei Cruci simbolizează atât lepădarea omului vechi care poartă pecetea păcatului adamic, cât şi micul sacrificiu adus de omul nou, cel botezat în numele Sfintei Treimi, lui Iisus Hristos, Care prin jertfa de pe Cruce a făcut posibilă înnoirea firii căzute.

În vechime, ritul tunderii neofitului, adică a persoanei botezate recent şi care a intrat în rândul creştinilor, se făcea în ziua a opta după botez, iar în timpul perioadei dintre botez şi a opta zi noul botezat îndeplinea următoarele îndatoriri: era îmbrăcat într-o haină albă, frecventa biserica, se desăvârşea în cunoaşterea adevărurilor de credinţă şi se împărtăşea zilnic. Ajuns în a opta zi, era dezbrăcat de haina albă a botezului, spălat şi apoi tuns. Cu timpul, prin secolul al VI-lea, tunderea pruncului a fost lipită de Taina Botezului.

Părul capului era privit în Legea Veche ca un simbol al puterii şi al tăriei bărbăteşti, după cum citim în Sfânta Scriptură despre dreptul Samson (Judecători 16, 18-20): „...i-a poruncit să tundă cele şapte şuviţe ale capului lui. Atunci el a început a slăbi şi s-a depărtat de el puterea lui”.

Astăzi, tunderea noului botezat se face în timpul Tainei Botezului, tăindu-se de către preot cu o forfecuţă în semnul Sfintei Cruci câteva fire din părul pruncului, pe care le pune în cristelniță, în timp ce rostește: «Se tunde robul (roaba) lui Dumnezeu în numele Tatălui...»

Tunderea închipuie predarea desăvârşită a noului botezat sub stăpânirea şi ascultarea lui Dumnezeu, iar ca produs al trupului, tunderea părului este o jertfă a trupului omenesc adusă lui Hristos.

De la același autor

Ultimele din categorie