Mănăstirea Marele Meteor

 

După tradiţie, mănăstirea cârmuitoare a complexului monahal de la Meteora, Marele Meteor, a fost construită în preajma anului 1340, de către Cuviosul Atanasie.

Marele Meteor se află în extremitatea vestică a pădurii de piatră, pe culmea Platylithos, la o înălţime de 613 metri de la nivelul mării şi 415 metri de la albia râului Pinios. Suprafaţa unde se află mănăstirea este de 10000 mp. Urcușul este de 250 metri, iar culoarele săpate în stâncă şi cele 115 trepte abrupte şi neregulate conduc pelerinul, cu efort, dar fără teamă şi în deplină siguranţă, până la intrarea în mănăstire.

Sfinţii Atanasie şi Ioasaf – Ctitorii

O construcţie mică şi simplă, săpată în totalitate în stâncă, aflată lângă scara de piatră, este schitul zidit de Sfântul Atanasie din Muntele Meteora, ctitorul mănăstirii.

Născut la anul 1302 în Ipatia, cetatea medievală Nea Patra, Cuviosul a primit o educaţie strălucită, dar după moartea timpurie a părinţilor şi după cucerirea cetăţii de către catalani în anul 1318, împreună cu unchiul lui, el s-a retras la Tesalonic, iar mai pe urmă în Muntele Athos. Din cauza atacurilor turcilor, petrecerea Cuviosului Atanasie în Sfântul Munte nu a durat multă vreme.

După o scurtă perioadă petrecută în Tesalonic, la sfatul episcopului sârb Iakovos, Atanasie şi duhovnicul său, Grigorie, au mers la schitul Stagoi din Tesalia, cunoscut mai târziu lumii ca Meteora. Mai întâi s-au sălăşluit pe stânca numită Stylos, iar mai apoi, cu binecuvântarea duhovnicului său, Atanasie s-a retras într-o peşteră mai îndepărtată, aflată în josul stâncii, unde s-a dăruit rugăciunii în singurătate.

La anul 1340, căutând şi mai multă singurătate, Atanasie s-a mutat pe culmea Platylithos şi a vieţuit într-o peşteră, aproape de vârf. În jurul lui s-au adunat în curând ucenici, alcătuind astfel prima obşte monahală de la Stagoi. Prima lor biserică a fost închinată Maicii Domnului, iar mai târziu a fost ridicată şi o altă biserică mai mare, cu hramul Schimbării la Faţă a Domnului.

Succesor şi împreună ctitor cu Sfântul Atanasie a fost Cuviosul Ioasaf (1350-1423), fostul împărat bizantin Ioan Vresis Paleologul. Potrivit cronicilor mănăstirii, Ioasaf a rezidit şi a lărgit biserica înălţată de Sfântul Atanasie.

Veacul al XVI-lea

Perioada cea mai înfloritoare a mănăstirii a fost veacul al XVI-lea. În anul 1540, Patriarhul Ieremia I al Constantinopolului a dăruit privilegii şi autonomie Marii Meteore, după modelul lavrelor athonite. Tot atunci, Marea Meteoră şi stareţul ei au primit în mod tacit autoritate duhovnicească asupra celorlalte mănăstiri ale Meteorei.

Între anii 1541-1542, stareţul Simeon şi ucenicii săi au zidit şi acoperit cu fresce katholikonul de astăzi, precum şi o bucătărie şi o trapeză încăpătoare, o bolniţă şi un adăpost pentru monahii bătrâni.

În veacurile ce-au urmat, complexului mănăstirii i s-au adăugat bisericuţele Sfântului Ioan Botezătorul şi Sfinţilor Constantin şi Elena. În secolele XVI-XVIII, mănăstirea număra până la 300 de monahi şi pustnici, fiind o chinovie exemplară. Cu timpul, numărul crescând al monahilor a făcut din această micuţă biserică o adevărată lavră.

Perioada otomană

În anul 1609, trupele turceşti au jefuit Marea Meteoră şi i-au dat foc. Câţiva ani mai târziu, în Vinerea Mare a anului 1616, paşa Arlan-Bei din loanina a împuşcat mai mulţi monahi şi a jefuit mănăstirea. Al doilea incendiu din anul 1633 a întregit şirul nenorocirilor.

În anul 1809, Părintele Parthenios Orphides, protosul de la Marea Meteoră, a fost dus cu forţa la Ioanina şi ţinut prizonier în temniţele paşei, drept pedeapsă pentru sprijinul acordat de Meteoră mişcării de rebeliune conduse de binecunoscutul preot Papa Thymios Vlachavas.

Decădere şi înviere

În veacul al XIX-lea şi prima parte a veacului XX, mănăstirea a cunoscut un declin neîntrerupt în ceea ce priveşte numărul de monahi. Momentul critic a fost atins după cel de-al Doilea Război Mondial, când Marea Meteoră a fost restaurată de către sătenii din partea locului.

Din fericire, viaţa monahală a fost reînnoită în anul 1963, odată cu venirea Părintelui Emilianos Simonopetritul care a adunat în jurul său mai mulţi tineri doritori de viaţă monahală. În anul 1973, datorită creşterii numărului de monahi, întreaga obşte de la Meteora se mută în Sfântul Munte, la Simonos Petras, iar la Marele Meteor a mers Părintele Alexie. Timp de un an de zile, el a fost singurul vieţuitor al mănăstirii, pentru ca abia în 1974 să mai vină un al doilea monah. În anul 1976, obştea, alcătuită atunci din şapte monahi şi şase fraţi, s-a mutat la Mănăstirea Xenofont din Athos.

Astăzi, monahii de la Marea Meteoră încearcă să vieţuiască cu credinţă după tradiţiile monahale încredinţate lor şi se poartă ca nişte mărturisitori şi propovăduitori înaintea zecilor de mii de pelerini şi turişti care-i vizitează în fiecare an.

Aceşti monahi ai vremii noastre nu sunt lipsiţi de mângâierea şi rugăciunile sfinţilor lor, care ştiu bine ce jertfe fac aceşti tineri pentru a păstra tradiţia monastică a Marii Meteore.

Îndrumar pentru pelerini

Mănăstirea Marele Meteor este deschisă zilnic pentru pelerini între orele 9.00-13.00 şi 15.00-18.00, cu excepţia zilei de marţi.

Turnul cu balcon pentru scripete şi plasă-lift, construit în 1520, este edificiul care se zăreşte din depărtare şi primul care întâmpină după urcuş.

În afară de katholikon, Mănăstirea Marele Meteor are încă trei paraclise construite în ani diferiţi: al Sfântului Ioan Botezătorul, cu fresce din secolul al XVI-lea, al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, zidit în anul 1789 şi cel al Sfântului Atanasie, care se găseşte în apropierea intrării mănăstirii.

Trapeza originală este acum un minunat muzeu, cu multe icoane vechi şi comori bisericeşti. Bucătăria mănăstirii a fost lăsată aşa cum era folosită de veacuri, la fel şi scripeţii şi plasa cu care erau traşi călătorii în vârful stâncii. Pelerinul poate vizita şi osuarul din curte, unde odihnesc osemintele monahilor răposaţi ai mănăstirii.

De la același autor

Ultimele din categorie