Chilia „Sfinții Arhangheli” – Schitul Ivirului, Athos

Locuri de pelerinaj

Chilia „Sfinții Arhangheli” – Schitul Ivirului, Athos

Chilia „Sfinții Arhangheli” face parte din grupul de chilii ce alcătuiesc Schitul „Sfântul Ioan Botezătorul” al Mănăstirii Iviron din Sfântul Munte Athos.

Între anii 1964-1967, la Chilia Sfinților Arhangheli a viețuit Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul. Într-o epistolă din 24 iulie 1964 scrie în legătură cu aceasta: „Aici sunt toate înlesnirile pentru o viață liniștită. Chilia mea are un paraclis cu hramul Sfinților Arhangheli, o mică livadă de măslini, o mică grădină, apă și altele.”

Printre primii ucenici ai Cuviosului Paisie au fost și viitorii ieromonahi Vasile și Grigorie, care mai târziu s-au închinoviat în Sfânta Mănăstire Stavronichita. După aceea părintele Vasile a devenit egumenul ei.

Pentru o perioadă Cuviosul Paisie le-a pus la dispoziție chilia sa, până când s-au aranjat în chilia lor, iar el și-a făcut puțin mai de o parte o colibă foarte mică din scânduri de castan. Priveghea în fiecare noapte făcând nenumărate metanii și rostind Rugăciunea lui Iisus.

La schit îi ajuta cu mărinimie pe părinții de acolo și ori de câte ori îi cereau ajutorul, alerga cu bucurie ca să-l odihnească pe fiecare. A fost și dicheu al schitului.

În schit era atâta umezeală, încât picura apă din cuie. Aceasta a și fost pricina pentru care părinții au părăsit acest loc.

Citește despre: