Pentru aceea, Domnul, ştiind grozăvia patimii acesteia (mândria - fiindcă oriunde se va înrădăcina, netrebnic îl face pe acel om împreună cu lucrarea lui) ne-a dat nouă biruinţă împotriva ei smerita cugetare, zicând: „ Când pe toate cele poruncite vouă le veţi face, ziceţi că robi netrebnici sunteţi” (Luca 17,10). Deci, pentru ce tragem spre noi înşine uşurătatea şi vătămarea de minte? Fiindcă zice Apostolul: „Iar dacă cineva are părere cum că este ceva, nimic fiind, pe sine se înşeală” (Galateni 6, 3). Deci, fiecare să-şi cerceteze lucrul său, şi atunci numai întru sine va avea lauda şi nu în altul. Pentru ce să ne amăgim pe noi înşine, înălţându-ne unii asupra altora, ca cei slăviţi din lume, pe cei smeriţi defăimându-i? Că zice Domnul: „Cele înalte la oameni, urâte sunt la Dumnezeu” (Luca 16, 15), dar noi, ca şi cum am fi înfrânaţi, împotriva celor mai neputincioşi ne înălţăm.

 

(Sfântul Efrem Sirul, Cuvinte și învățături, vol. 1, Editura Bunavestire, Bacău, 1997, p. 108)