Fiecare păcat se învinge prin lucrarea virtuţii care i se opune
Sfinţii Părinţi ne învaţă că fiecare păcat se învinge prin lucrarea virtuţii care i se opune. Astfel, mândria se învinge prin exersarea smereniei, ura aproapelui prin dragoste, iubirea de arginţi prin milostenie, lăcomia prin post şi cumpătare şi aşa mai departe.
Revenind la smerenia şi la simplitatea în care-i plăcea să trăiască, expresivă este şi următoarea întâmplare. Unul dintre ucenicii săi, care a ajuns la rândul său un mare duhovnic şi părinte îmbunătăţit, părintele Filotei Zervakos, îl cunoscuse încă de pe vremea în care era director al Seminarului din Atena. Apoi a plecat în armată, după care s-a călugărit. Aflând că Sfântul Nectarie se afla de acum în Eghina, s-a hotărât să se ducă să-l mai vadă, spre a-i cere şi alte sfaturi duhovniceşti.
Era o după-amiază călduroasă de vară. Sfântul Nectarie, cu rasa de lucru pe el şi cu un fes murdar de var pe cap muncea afară, la intrarea în mănăstire. Ceilalţi muncitori tocmai serviseră masa şi se odihneau undeva mai încolo, la umbră. Ajungând la mănăstire, părintele Filotei nu l-a recunoscut pe Sfântul Nectarie, aşa cum era îmbrăcat, ci a crezut că este unul dintre monahii muncitori. Apropiindu-se de locul unde acesta muncea, îl întrebă:
– E aici Preasfinţitul?
– Aici e, răspunse Sfântul Nectarie.
– E înăuntru, în mănăstire?
– Da, înăuntru e.
– Du-te şi spune-i că a venit un fiu de-al lui duhovnicesc, diacon, şi că vrea să-l vadă numaidecât!
– Fie cum doriţi, răspunse şi îl invită să aştepte în camera pe care tocmai o zugrăvise.
După numai cinci minute se întoarse îmbrăcat cu o altă rasă, cu bastonul arhieresc şi cu crucea.
Mut de uimire, părintele Zervakos vede că acela căruia îi vorbise pe un ton atât de mândru este însăşi părintele său duhovnicesc. A îngenuncheat şi cu lacrimi a început să-şi ceară iertare pentru atitudinea lui. Şi sigur că, în bunătatea lui, Sfântul Părinte l-a iertat, l-a îmbrăţişat cu căldură şi a început din nou, ca de obicei, să-l îndrume cu sfaturi duhovniceşti. Apoi cuviosul Filotei l-a întrebat:
– Cum voi putea, sfinţite părinte, să înving acest păcat al mândriei?
Iar sfântul i-a răspuns:
– Sfinţii Părinţi ne învaţă că fiecare păcat se învinge prin lucrarea virtuţii care i se opune. Astfel, mândria se învinge prin exersarea smereniei, ura aproapelui prin dragoste, iubirea de arginţi prin milostenie, lăcomia prin post şi cumpătare şi aşa mai departe.
A fost aşadar, o lecţie de smerenie, pe care ucenicul său nu a uitat-o niciodată.
(Diacon Nicușor Morlova, Sfântul Nectarie Taumaturgul, Editura Egumeniţa, pp. 43-44)
Nu te-ai rugat niciodată ca să ți se dea smerenie?
De la melancolie, la pocăință – drumul vindecării
Citește despre:Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro