Faptul că de câteva ori în viaţă ne-am încercat norocul la diverse jocuri nu are în sine nimic grav, dar lucrurile se complică atunci când unii cad în patima acestor jocuri, devenind dependenţi. O astfel de dependenţă patologică se numeşte ludomanie. Un astfel de dependent (denumit şi ludopat) este incapabil să reziste impulsului de a juca, fapt care poate avea consecinţe personale şi sociale foarte grave. Se consideră a fi ludopat orice individ care prezintă cel puţin cinci din următoarele simptome:

- preocupare: subiectul se gândeşte frecvent la jocurile de noroc trecute sau viitoare;

- toleranţă: persoana joacă sume din ce în ce mai mari pentru a simţi „plăcuta febră“ a jocului. Celebrul scriitor Feodor Dostoievski, mare împătimit de ruletă, mărturisea: „când mă apropii de sala de jocuri de noroc, intru în convulsii de îndată ce aud sunetul banilor pe masă“;

- sindromul de abstinenţă: încercarea de a sta departe de jocurile de noroc determină agitaţie şi iritabilitate;

- evadare: unele persoane joacă pentru a-şi îmbunătăţi starea de spirit şi a scăpa de problemele care îi apasă;

- escaladare: persoana încearcă să combată pierderile de la joc, prin şi mai multă participare, cu gândul de a-şi recâştiga banii pierduţi;

- minciuna: persoana încearcă să-şi ascundă viciul, minţindu-şi familia, prietenii sau pe cei care încercă s-o trateze;

- pierderea controlului: în acest stadiu, încercările de a reduce participarea la jocuri sunt lipsite de succes;

- acte ilegale: în încercarea de a obţine bani pentru jocuri sau pentru plata datoriilor, subiecţii recurg la furturi, delapidări, fraude sau falsuri în acte;

- deteriorarea relaţiilor: persoana care joacă riscă să-şi piardă prietenii, serviciul sau alte posibilităţi de întreţinere;

- cauţionare: subiectul apelează la familie, prieteni sau la alte persoane pentru ajutor financiar, ca urmare a pierderilor de la jocurile de noroc.

Cercetări efectuate la Facultatea de Medicină din Harvard, SUA, cu ajutorul unei tehnici neuroimagistice foarte moderne (fMRI), au demonstrat că, în momentul câştigului la jocuri de noroc, se produce o activare a creierului, similară cu cea observată în timpul administrării de cocaină la un dependent. De altfel, şi alţi cercetători au arătat că dependenţa patologică de jocuri de noroc se însoţeşte de modificări biochimice, ca şi cele observate la dependenţa de droguri. Printre acestea se menţionează scăderea nivelurilor unor mediatori chimici din creier, cum ar fi adrenalina şi serotonina.

Un jucător împătimit, dacă nu este tratat la timp, ajunge mai devreme sau mai târziu în pragul sinuciderii. Statisticile arată că aproximativ 20% dintre aceştia au cel puţin o tentativă de sinucidere. Îmi revine în memorie frumosul parc din spatele cazinoului din Monte Carlo, loc supranumit „parcul sinucigaşilor“, deoarece, acolo, de-a-lungul timpului, şi-au pus capăt zilelor zeci de „ghinionişti“.

Tratamentul acestei afecţiuni patologice constă în psihoterapie şi/sau medicamente. Medicamentele cele mai folosite sunt paroxetina, litiul şi nalmefenul. Din păcate, rezultatele acestor tratamente nu sunt unanim recunoscute, datele fiind uneori contradictorii.

În privinţa României, se apreciază că există aproximativ 150.000 de dependenţi patologici de jocurile de noroc. La nivelul anului 2010, aproape jumătate de milion de români participanţi la jocurile on-line au cheltuit aproximativ 36 milioane de euro. Este drept că, pentru stat, aceasta este o sursă de finanţare, dar, mă întreb, în ce măsură este etic să stimulezi câştigul fără muncă.

Personal, consider că sunt necesare şi unele reglementări, cum este de exemplu acea lege din Belgia, care interzice intrarea în cazinouri a ludopaţilor.