Lumina lumii și sarea pământului
În măsura în care Îi slujim Domnului Hristos și avem condiția de a fi conducători, adică oameni după care poate cineva să ia exemplu.
Cum putem fi lumina lumii și sarea pământului?
În măsura în care îi slujim Domnului Hristos și avem condiția de a fi conducători, adică oameni după care poate cineva să ia exemplu. De altfel, Domnul Hristos nu numai pe ucenicii Săi i-a numit lumina lumii, ci S-a numit pe Sine Însuși Lumina Lumii, și a zis către credincioși: Așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât, văzând faptele voastre cele bune, să preamărească pe Tatăl vostru Cel din ceruri!, iar Sfântul Apostol Pavel spune despre credincioșii cărora li se adresează că ei sunt ca niște luminători în lume.
(Părintele Teofil Părăian, Învierea lui Hristos, înnoirea vieții noastre, Editura Doxologia, Iași, 2013, p. 48)
„Omul se teme de multa lumină, de deschiderea Cerurilor, de veșnicie”
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro