Motto:

„Credeți în Lumină, ca să fiți fii ai Luminii” 

(Ioan 12, 36)

1. Date introductive

În Sfânta Scriptură, Dumnezeu, Creatorul întregului univers inteligibil și neinteligibil, este descris printr-o serie de atribute. Literatura patristică explică aceste atribute prin diferite comentarii arătând că Dumnezeu este o Treime de persoane într-o singură ființă și că Dumnezeu nu poate fi cunoscut în ființa Sa, ci numai prin energiile Sale necreate. Unul dintre atributele care apar constant asociate dumnezeirii este lumina.

Tatăl este Lumină, Fiul este Lumină, Sfântul Duh este Lumină, o Lumină necreată și necauzată, o Lumină care izvorăște etern din ființa Sa și care luminează etern tot ceea ce a fost, este și va fi. Această Lumină a Sfintei Treimi creează, susține și desăvârșește universurile văzute și nevăzute, acestea din urmă fiind forme de lumină create, care, din rațiuni divine, iau forma solidă, gazoasă și lichidă. De asemenea, aceeași Lumină a Sfintei Treimi creează ființele inteligibile, adică îngerii și oamenii, ca forme fenotipale de lumină având ca scop al existenței lor unirea cu lumina necreată treimică.

De altfel, cercetările științifice actuale, și în special cele din fizica cuantică, au evidențiat că „întregul univers este structurat pe ordine exprimată printr-o legitate sau mai multe, care stau ascunse în spatele lucrurilor, le alcătuiesc și le dinamizează într-un flux care străbate, nevăzut, microcosmosul și macrocosmosul”.[1]

Tot ceea ce înseamnă lume văzută și nevăzută, solide, lichide, gaze, stele și chiar întunericul din spațiu sunt formate din unde de lumină, vizibile sau invizibile, toată creația fiind lumină.

(Ecuația relativității lui Einstein exprimată în funcție de viteza luminii).[2]

Atât învățăturile biblice, cât și cele ale fizicii cuantice, afirmă că lumina este mecanismul prin care totul există, iar „experiențele din domeniul biofizicii dovedesc că lumea materială este dublată de o lume a vibrațiilor și a câmpurilor.”[3]

Totul este energie, lumina necreată fiind mijlocul prin care Sfânta Treime a creat universul ca lumină creată și prin care Dumnezeu continuă să mențină tocmai prin această lumină necreată toate lucrurile în comuniune. 

În acest sens, Dumnezeu fiind lumină, în care nu este niciun întuneric, le cunoaște pe toate. Referindu-ne la om ca ființă inteligibilă creată după chipul lui Dumnezeu, după chipul luminii eterne, este chemat să devină Lumină, „devenind prin Dumnezeu și în El purtătorul cunoștințelor divine”.[4]

2. Dumnezeu – Treime, Lumina creatoare, proniatoare și mântuitoare

Lumina cea adevărată și necreată, Care le cunoaște pe toate și le explică pe toate este Sfânta Treime.[5] Tatăl este Lumină nenăscută, Fiul este Lumina născută din veci din Lumină și Sfântul Duh este Lumina purcesă din veci din Lumină.

Sfânta Treime este Lumină deoarece numai Ea este cauza „a tot ce-i sfânt, a tot ce-i adevărat, a tot ce-i bun, a tot ce-i drept și a tot ce-i nemuritor, nefiind niciun întuneric în Ea.”[6]

Lumina este energia ființei, ea fiind proprie Sfintei Treimi și în această lumină cunoaștem persoanele Sfintei Treimi. Lumina este totuna cu iubirea, care este înțelegerea largă și prețuirea tuturor, și deci a lui Dumnezeu, în Care sunt toate.[7]

Fața lui Dumnezeu-Tatăl este Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, chipul Lui neschimbat care S-a însemnat ca Lumină peste noi prin Duhul Sfânt, Duhul Său, adică în cei ce cred în El, „ca și ei să fie dumnezei asemenea Lui și fii ai lui Dumnezeu”.[8]

Dumnezeu-Cuvântul este Lumina oamenilor, Care pe toate le face vii, sau e Viața în toate cele ce sunt și luminează ființa rațională, dăruiește din belșug înțelegere celor capabili de înțelegere, ca să se salveze și să se întărească în bine.[9] Hristos este lumina care luminează în întuneric pe tot omul care vine în lume, întunericul fiind moartea și rătăcirea.[10]

Iisus Hristos este Lumina cea adevărată, este în mod ființial Lumina, nimic în afară de El nu este lumina adevărată, nici nu are de la sine puterea de a fi și de a se numi lumină.[11] În Fiul, lumina aparține ființei Lui neschimbate, El primind-o odată cu ființa de la Tatăl și fiind în mod neschimbat numai lumină, numai conștiință a tuturor[12], conștiință care, în sens științific, materializează sau colapsează întreaga creație.

Viața veșnică a lui Hristos, dăruită nouă numai prin Sfântul Duh, este Lumina prin excelență, creatura neavând în ea toată lumina sau tot sensul existenței, chiar dacă omul este creat după chipul și asemănarea Luminii ca lumină creată, ca fiu al lui Dumnezeu chemat să se unească cu lumina necreată.

3. Omul – lumina creată, chemat să se unească cu lumina necreată

Omul, trup și suflet, este creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, fiind imprimat în el însușirile lui Dumnezeu. Omul, astfel creat, trebuie să caute cele de sus, unde este Hristos, având mintea deasupra celor pământești și viețuirea în cer, rânduindu-și viața după forma și chemarea dată de Dumnezeu.[13]

Analiza biofizică a omului ne arată că, în om, „nu există două entități fizice distincte, una materială și alta imaterială, există doar energie.”[14]

Trupul omului, pe care l-am putea numi, în sens informatic, hardul, este lumină creată de Dumnezeu. Este un fenotip care are formă anatomică, moleculară, organică, „care emite biofotoni, ce generează câmpuri electromagnetice cu caracter energetic, însoțite de câmpuri de torsiune cu caracter strict informațional.”[15] Într-o celulă se desfășoară, în medie, 105 reacții biochimice/s, o reacție având o durată de 10-9 s, interval în care fasciculul electromagnetic biofotonic traversează o distanță de 10 cm.[16]

Conform profesorului german Albert Fritz Popp, fiecare celulă a corpului nostru radiază în exterior o lumină foarte slabă, coerentă sau ordonată asemenea laserului. Această lumină este deosebit de adecvată pentru transmiterea de informații intra și extracelulare. Cu alte cuvinte, limbajul celular este unda luminoasă, relația dintre celule făcându-se nu prin intermediul reacțiilor chimice, ci prin intermediul câmpurilor morfogenetice adică a undelor luminoase.[17]

În acest sens, s-a constatat experimental comportamentul cuantic al biomoleculelor corpului uman, adică o singură particulă, electron sau foton, poate interfera cu ea însăși, ca și cum ar fi o undă. Consecințele comportamentului cuantic sunt tunelarea cuantică, intricarea sau etanglarea, inseparabilitatea cuantică și coerența cuantică.[18]

În acest sens, trupul se îmbolnăvește când nu are suficienți electroni și suficientă energie radiantă.[19]

Sufletul omului este lumină creată având unul din atributele principale nemurirea, atribut pe care-l imprimă și trupului. Îl putem numi, în sens informatic, softul fenotipului uman, ca cel ce conține totalitatea darurilor divine ce activează trupul și în special conștiința de sine care reprezintă câmpul informațional într-o permanentă legătură cu Lumina eternă treimică.

Fizicienii Erwin Schrödinger și Werner Heisenberg demonstrează că nicio particulă nu poate fi cunoscută decât printr-o observație conștientă, adică de un „observator conștient care este elementul activ al colapsării energiei în materie.”[20] Dacă numai o conștiință poate colapsa o particulă atunci conștiința treimică colapsează creația Sa în vederea dialogului cu creatura inteligibilă.

De asemenea, oamenii de știință John von Neumann, Eugene Wigner și R. Penrose arată că însăși conștiința ar putea influența undele invizibile pentru a le transforma în materia pe care o vedem. Conștiința și atenția conștientă a unei persoane față de un fenomen va determina „colapsarea funcției de undă, adică transformarea undelor în corpusculi și invers.”[21]

Este important de amintit că în afară de ceea ce se vede cu ochiul liber sau cu cele mai sofisticate aparate, mai există și un câmp cuantic universal numit câmp al vidului fizic. Acest câmp este precedent nouă, coexistăm cu el și ne influențează. Are propria lui energie, inepuizabilă, nu este static, fluctuează permanent foarte delicat, fluctuații care pot fi captate de materie sub formă de fotoni.

Pentru ca o particulă de materie (solidă, lichidă, gazoasă) să poată interacționa cu acest câmp cuantic trebuie să oscileze cu aceeași lungime de undă ca și fluctuațiile câmpului, adică să fie coerentă.[22]

În vidul cuantic se află numai energie și informație, este Mintea materiei (gaz, solid, lichid), așa cum afirma fizicianul Max Planck, care menține într-o continuă mișcare particulele subatomice, conștiința fiind aceea care convertește unda imperceptibilă a câmpului cuantic într-o realitate perceptibilă. Misterul câmpului cuantic este indicibil, inefabil, determinând ca totul în univers să fie interconectat, etanglat, intricat.

Însă, cu toată complexitatea fenotipului uman, „chimismul celular rămâne doar un substrat material care nu poate explica singur Viul”.[23]

Deși cunoașterea științifică a zidirii a condus omenirea la cunoașterea lui Dumnezeu, totuși, prin venirea lui Hristos, prima formă de cunoaștere apune deoarece Sfântul Duh ne învață tot adevărul, iar scopul omului este dobândirea Sfântului Duh.[24]

Din cunoașterea celor zidite primim numai prima formă de cunoaștere a lui Dumnezeu, dar nedesăvârșită deoarece, prin puterile cunoscătoare ale firii create, omul nu-L poate cunoaște pe Dumnezeu „Cel ce nu este simțit trupește, nici înțeles cu mintea.”[25]

Esența duhului și a trupului  se descoperă prin manifestările lor. Prin duh, omul are conștiința de sine, gândește, simte, trăiește, privește, aude, gândește. Numai prin Duhul Sfânt cunoaștem pe Dumnezeu, celelalte duhuri și creația.[26] Duhul Sfânt dăruiește această cunoaștere omului care trăiește în lumină, care trăiește prin credință și prin poruncile evanghelice, evidențiindu-se, astfel, „lucrarea deopotrivă a harului dumnezeiesc și a liberei străduințe a omului.”[27]

Lumina naturală din trupul și sufletul omului este darul lui Dumnezeu prin creație, dar va fi întuneric dacă prin gândirea lui omul neagă pe Dumnezeu. Niciuna dintre creaturi nu este, prin sine, lumină, adică nu are în sine și nu dă altora sensul existenței, deoarece creaturile sfârșesc în boală și, apoi, în moarte. Numai Cuvântul lui Dumnezeu cel nesfârșit în viață și Care a scăpat de moarte firea noastră asumată de El este Lumina în Sine și ne-a comunicat și nouă, prin participarea la puterea Lui, sau prin asigurarea învierii în unirea cu El, Lumina.[28]

Taina lui Dumnezeu este lumină și viață, este un infinit al existenței plin de lumină și sens, este adevărul „pentru că are în Sine existența și toate sensurile, lumina, bunătatea, bucuria.”[29]

În Hristos ca Persoană dumnezeiască este și lumina pământească și lumina veșnică a creației. În El e toată lumina, pentru că în El e viața nesfârșită prin Sine. „Lumina nu este într-o esență inconștientă, ci în Persoana conștientă care lucrează ca lumină în oameni.”[30]

Numai când această lumină ne luminează, atunci „începutul ipostatic din noi se actualizează și omul devine capabil să-L vadă pe Dumnezeu, trecând din starea potențială în starea de naștere, capabil de a primi puterea existențială, bogăția vieții lui Dumnezeu Însuși.”[31]

4. Concluzii

Din cele prezentate, s-a constatat că, în Sfânta Scriptură, Dumnezeu este Treime de persoane necreate, necauzate, eterne, este Lumina necreată care luminează spre existență întreaga Sa creație inteligibilă și neinteligibilă .[32]

Prin actul creator al Sfintei Treimi se organizează întreaga creație, având în ea raționalitățile sădite de Rațiunea supremă care este Cuvântul lui Dumnezeu. Toată creația este lumină creată cu diferite atribute. Lumină sunt îngerii. Lumină este materia sub forma ei solidă, lichidă și gazoasă. Lumină este omul, trupul din lumină și sufletul din lumină având ca atribut nemurirea.

Creatura în general, și cea inteligibilă în special, are lumina vieții nu din sine, ci de la Dumnezeu, Cel ce o are prin fire. Lumina nu ține de firea creaturii, ci întunericul lipsei de sens. Dar, în același timp, creatura însetează după lumină, după sens, fiind făcută pentru supranatural, necreat, având în întunericul ei capacitatea de a primi lumina.

Întunericul lipsei de sens va conduce creatura la entropie maximă văzută ca închidere în sine ce cauzează maladii somatice și spirituale. Omul este chemat să se unească cu lumina necreată și să sfințească creația neinteligibilă prin imprimarea în ea a luminii necreate.

Cercetările științifice arată că întregul univers este structurat pe ordine și unde de lumină, toată creația fiind lumină. Sfânta Treime menține din iubire și pogorământ, prin lumina necreată, întreaga creație care este alcătuită, în esență, din lumină creată. Lumina necreată vine spre creație de la Tatăl prin Fiul în Sfântul Duh, este conștientizată în Tatăl, plasticizată în Fiul și mișcată în creaturi de Sfântul Duh. Exprimat științific, toată creația este o colapsare conștientă a luminii de către Sfânta Treime ca dialog cu omul, ființă personală ce colapsează, la rândul său, această creație.[33]

Cercetările științifice arată că omul nu este alcătuit din două entități fizice distincte, una materială și alta spirituală, ci numai din energie, din lumină.

Chiar dacă știința recunoaște creația ca fiind lumină, totuși nu poate explica Viul, scopul omului fiind, prin venirea lui Hristos, dobândirea Sfântului Duh. Omul va cunoaște pe Dumnezeu numai prin Sfântul Duh, atunci când trăiește în lumină, adică atunci când trăiește prin credință și prin poruncile evanghelice.

Iisus, Dumnezeu Cuvântul, Cel ce este Lumina prin Sine, S-a întrupat pentru a dărui oamenilor lumina Sa dumnezeiască pentru ca aceștia să o împroprieze, adică precum El este Lumină, așa și oamenii să ajungă lumină. Fiul lui Dumnezeu este Cuvântul prin excelență, pentru că este Cel prin Care sunt create toate, deci Cel care le cunoaște în chip desăvârșit, deoarece a pus în ele sensuri ca pecete a Lui.

Exprimat științific, trupul și sufletul sunt câmpuri electromagnetice adică lumină însoțită totdeauna de câmpuri informaționale sau de torsiune ce reprezintă sensul și conștiința persoanei ce colapsează creația în scopul vederii luminii necreate.

Cunoașterea venită de la Dumnezeu, după Sfinții Dionisie Areopagitul, Vasile cel Mare, Maxim Mărturisitorul și Grigore Palama, se numește lumină sau dumnezeire sau, exprimat științific, câmp informațional, iar cunoașterea survenită din știință nu poate fi numită lumină, îndeplinirea poruncilor lui Dumnezeu fiind cauza cunoașterii și îndumnezeirii omului.[34]

Întru lumina Tatălui vedem în Duhul pe Fiul, sau numai cei în chipul Fiului văd lumina. Lumina aceasta este diferită de lumina creată, „ea este dincolo de zidiri, este o lumină văzută în chip enipostatic, în chip înțelegător și vorbind duhovnicește celui îndumnezeit.”[35]

În veacul viitor lumina creată va trece, iar lumina slavei firii divine va dărui „îndumnezeirea de atunci a sufletelor și a trupurilor, va dărui încetarea tuturor lucrărilor firești cele după minte și simțiri, încât doar Dumnezeu să Se arate și prin suflet și prin trup.”[36]

Chiar dacă numai Tatăl, prin Fiul și prin Sfântul Duh, îi arată omului sensul existenței și lumina veșnică ca viață veșnică, totuși creatura se poate întuneca prin păcat despărțindu-se de Dumnezeu.

Sfântul Ioan Gură de Aur ne îndeamnă să nu ne închidem față de lumina lui Hristos pentru a nu ne lipsi de bucurie. Această lumină va veni la noi prin respectarea poruncilor lui Hristos și prin credință. Celor care refuză această lumină „întunecarea nu le vine de la firea luminii, ci de la răutatea lor, pentru că se lipsesc după voia lor de acest dar”.[37]

Hristos, Dumnezeu-Omul, este fără de păcat, de aceea este Lumina cea adevărată, și niciun om nu este „lumină” din cauza păcatului. De aici rezultă că umanismul, prin care ridică pe om la rang de dumnezeu, este o idolatrie a omului, o nerecunoaștere a obârșiei sale divine și a realizării sale numai prin Lumina-Hristos.

Recunoscând obârșia noastră și starea de păcat în care existăm, ne vom întoarce spre Lumină, văzând Lumina cauzată din noi, adică pe Hristos care ne va mântui și scăpa de bolile superficiale și epidermice și de boala firii noastre, de păcat și de moartea venită prin păcat.[38]

Sfinții au văzut tainele lumii zidite și lumina nezidită „nu după simțirea trupească, nu după gândire, ci după puterea și harul propriei minți celei în chipul lui Dumnezeu, care și pe cele îndepărtate le face ca și cum ar fi în fața ochilor, și pe cele viitoare le înfățișează în chip mai presus de fire ca și cum ar fi fost de față.”[39]

Adevărata cunoaștere este lucrarea virtuților prin exersarea poruncilor divine având ca finalitate unirea și asemănarea cu Dumnezeu.

BIBLIOGRAFIE:

1. * * *, Biblia, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2003.

2. Agop, Prof.univ.dr.fiz., Maricel, Plasticitatea – proprietate de tip holografic a materiei vii, prezentare la Spitalul de Neurochirurgie din Iași.

3. Gheorghiu, Mihaela, Viul de dincolo de materie, Editura Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2021.

4. Popovici, Arhimandritul, Iustin, Epistolele Sfântului Ioan Teologul. Comentariu, traducere de Sabin Preda, Cornel Coman, Editura Bizantină, București, 1998.

5. Restian, Adrian, Pianistul epigenetic sau sfârșitul medicinii așa cum o știam, Editura Amaltea, București, 2020.

6. Sfântul Chiril al Alexandriei, Scrieri. Partea a patra. Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, traducere, intoducere și note de Pr.prof. Dumitru Stăniloae, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2015.

7. Sfântul Grigore Palama, Opere complete III, Editura Gândul Aprins, București, 1995.

8. Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Evanghelia după Ioan, volumul 1, Editura Basilica, București, 2016.

9. Sfântul Vasile cel Mare, Scrieri. Partea întâi.  Omilii la Hexaemeron. Omilii la Psalmi. Omilii și cuvântări, introducere, note și indici de Pr. Dumitru Fecioru, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1986.

10. Sofronie, Arhimandritul, Mistica vederii lui Dumnezeu, Editura Adonai, București, 2000.

11. Trandafir, Trăian; Gheorghiu, Mihaela, Introducere în medicina vibrațională, Editura Dao Psi, București, 2012.