Lupta ce se dă pentru alungarea anxietății
Trebuie să acceptăm toate situațiile cu care ne confruntăm și să nu mai dăm mereu vina pe ceilalți. Să ne mărturisim înfrângerea și să fim atenți la felul în care ne exprimăm.
N-ar trebui să spunem că lupta ce se dă pentru alungarea anxietății din viața noastră nu este ostenitoare. Trebuie să acceptăm toate situațiile cu care ne confruntăm și să nu mai dăm mereu vina pe ceilalți. Să ne mărturisim înfrângerea și să fim atenți la felul în care ne exprimăm.
Blândețea este primul pas, prima treaptă a înduhovnicirii, spunea un cuvios părinte duhovnicesc de la Sfântul Munte Athos. Să începem, așadar, un mic dialog și cu cei pe care i-am respins mai demult sau în trecutul mai apropiat. Dragostea este mereu smerită; iar dragostea și smerenia mereu dau anxietății o lovitură mortală.
Asceza este și ea indispensabilă maturizării duhovnicești. Uneori, dacă urmăm calea ascezei, aceasta ne conduce spre un soi de deznădejde. Cunoscătorii spun că, mai degrabă, este vorba despre o ocazie deosebită, numită „privilegiul deznădejdii”. Atunci, în desăvârșită părăsire, se iau decizii însemnate care, de obicei, se dovedesc a fi și cele mai fructuoase.
(Monahul Moise Aghioritul, Tristețea anxietății și bucuria nădejdii, Editura Sophia, 2005, p. 54)
Nu te-ai rugat niciodată ca să ți se dea smerenie?
De la melancolie, la pocăință – drumul vindecării
Citește despre:Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro