Starea pe loc este stricăciune, moarte. Dar mântuirea este mişcare: mişcarea neobosită ‒ din cele rele, către cele bune, de la somnul morţii cel departe de Dumnezeu, la plinătatea vieţii şi „autodăruirea iubirii pe calea lui Dumnezeu” (Facere 6, 9).

Şi doar aşa, fără de cea mai mică bizuire pe inteligenţa sau puterile sale, poate omul să se ţină pe această cale şi să lucreze mântuirea sa „cu frică şi cu cutremur” (Filipeni 2, 12).

Omul nu se poate opri, nu poate zice: acum m-am mântuit. El se roagă necontenit: Doamne, mântuieşte-mă!

(Tito Colliander, Credinţa şi trăirea Ortodoxiei, traducere de Părintele Dan Bădulescu, Editura Scara, Bucureşti, 2002, p. 29)