Acolo, la chilie, tai în fiecare an bucăţi de tablă şi le pun la acoperiş, la ferestre, fiindcă toate sunt stricate şi intră vântul. Pun şi scânduri, nylon, şi le închid. Poate că îmi vei spune: „De ce nu-ţi faci ferestre duble?”. Ştiu şi eu aceasta, că sunt tâmplar. Dacă voiam, îmi puteam face ferestre şi cu trei rânduri, însă după aceea călugăria pleacă. Pereţii sunt cu desăvârşire stricaţi. Aş fi putut să cer şi de la alţii ajutor să aranjez chilia, dar mă simt bine şi aşa. Să fac atâta cheltuială pentru pereţi, când în altă parte este atâta nevoie? Aceasta nu mă ajută. Dacă am vreo cinci sute de drahme, prefer să iau cruciuliţe, iconiţe şi să le dau la vreun om îndurerat, ca să fie ajutat. Eu mă bucur să dau. Chiar nevoie să am, nu cheltuiesc banii pentru mine.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești, vol. 1: Cu durere și dragoste pentru omul contemporan, traducere de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, București, 2003, p. 175)