Viaţa lumii acesteia este plină de multe griji şi de suspinuri şi nici unui om nu-i este fără de necaz, ci plină este de înşelăciune şi de toată răutatea. Cei ce nu-s însoţiţi cu nunta, se luptă cu poftele cele spurcate, iar cei însoţiţi multă neînţelegere au pentru treburile caselor şi după naşterea de copii vine grija de a-i hrăni, grija de a păzi credinţa în căsnicie, sfadă cu vecinii, procese pe la judecătorii. Şi fiecare zi venind îşi aduce a sa întunecare. Începând de la cel ce poartă porfiră şi coroană, până la cel ce poartă zdrenţe de pânză, socotim grijile ziua şi noaptea cu care şi în somn ne amăgesc dracii. Că omeneştile treburi sunt asemenea cu marea cea tulbure, numai că întru aceasta te îneci pe uscat.

Unul are destul pământ ca să are, altul, căruia nu i s-a dat, vrea să ia, iar altul, pe cât a luat, se întăreşte să nu dea. Încă unii şi la camătă sunt nesăţioşi, iar alţii şi de avuţia cea adevărată se lipsesc. Iarăşi cei ce n-au nimic se supără pe ei înşişi, iar cei ce au mai mult decât nevoia lor se ceartă. Săracul cel ce nu are este ocărât, iar celui ce are i se întind curse. Cei ce sunt în dregătorii se înalţă adeseori, se sfădesc şi se bat între ei cu nesăturare jefuiesc şi din greu se ostenesc. Minciuna s-a preaînălţat, dragostea a fugit, adevărul a părăsit pământul, făţarnicii şi clevetitorii sunt cinstiţi şi vameşii stăpânesc cetăţile. Deci acestea toate adunându-se, Proorocul le zicea: „În deşert se tulbură tot cel ce vieţuieşte cu nedreptate.” Drept aceea, fraţilor, să ne îngrijim de a noastră mântuire şi milostiv spre noi să facem pe Dumnezeu, prin fapte bune.

(Sfântul Ierarh Vasile cel Mare, Din cuvintele duhovnicești ale Sfinților Părinți, Editura Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, Suceava, 2003, p. 258)