Pentru început, cele 20 de participante au fost invitate să definească printr-un singur cuvânt sau o expresie ideea de familie tradiţională. Printre cuvintele citate, s-au aflat: Biserică, acasă, armonie, iubire, tihnă, comunicare, comuniune, mulţi copii, mai multă sănătate, răbdare, responsabilizarea copiilor, credinţă vie etc. Pentru definirea familiei moderne, participantele au menţionat: comoditate, conflicte, carieră, confort, materialism, creşterea numărului divorţurilor, mult mai puţini copii, superficialitate, mai puţin timp de calitate împreună, comunicare deficitară, plăcere, viteză, presiune, individualism, supratehnologizare, irosire, confuzia rolurilor etc.

Moderatoarea a atras atenţia asupra tentaţiei de a idealiza familia tradiţională şi de a înfiera familia modernă. Or, în familia tradiţională nu au existat doar lucruri bune, după cum în familia modernă nu există doar lucruri rele. Este nevoie să avem discernământ şi să luăm ceea ce este bun din fiecare.

S-a vorbit apoi despre rolurile femeii în familie, iar din experienţa lor participantele au enumerat: a dărui iubire, a naşte, a menţine armonia familiei, a fi o „candelă vie“, a păstra echilibrul în familie, stăpână a casei, model, educator, a alina, a oferi sprijin emoţional, a asculta, a fi femeie, soţie, a găti (ştiut fiind că „ce faci tu, mami, e mai bun“...). Aceste exemple au fost completate de citate din Simeon Mehedinţi adresate femeii:

„Nu înşela încrederea ce ţi s-a dat!“

„Nu-ţi mărturisi vrednicia!“

„Nu-ţi înstrăina feminitatea!“

„De la voi porneşte binele şi răul.“

„La început, pruncul este prelungirea sufletului mamei.“

Seara a continuat cu mărturii emoţionante ale mamelor crescute în familii cu mulţi copii privind educaţia primită, imaginea pe care o păstrează propriei mame în sufletul lor, dinamica familiei. Cu această ocazie am înţeles şi în ce fel primul copil este simptomul familiei.

Întrebate ce valori doresc să le transmită copiilor, participantele au enumerat credinţa, respectul, patriotismul, cinstea, omenia, respectul de sine, dreptatea şi iubirea sănătoasă. Am conştientizat din nou că nu putem transmite copiilor ceea ce noi nu avem deja (ştiut fiind faptul că nu din ceea ce spunem, ci din ceea ce trăiesc învaţă copiii) şi că mesajul care ajunge la ei din partea părinţilor trebuie să fie identic, pentru a nu-i deruta şi a nu-i deprinde să ne manipuleze pentru a obţine ce vor. Ne-am delectat cu exemple din viaţa mămicilor care ilustrau cât sunt copiii de pricepuţi în a împinge uşor-uşor limitele.

Am reflectat apoi asupra metodelor prin care putem creşte încrederea copilului în sine însuşi. Am înţeles din nou cât este de important să îi permitem să ia singur decizii şi să şi le asume, să îi încredinţăm responsabilităţi, să nu îl comparăm cu fraţii săi sau cu alţi copii şi să îl încurajăm să se exprime.

Din Cuvinte pe care trebuie să le audă copiii (Casa cărţii, 2010), invitata noastră a enumerat:

Cred în tine!

Te poţi baza pe mine!

Te preţuiesc!

Îmi pare rău, te rog, iartă-mă!

Pentru că... (urmând răspunsul la numeroasele de ce-uri)

Te iubesc!

Seara s-a încheiat cu mărturisiri emoţionante despre situaţii în care mamele au spus unul dintre cuvintele enumerate mai sus şi au constatat efectul lor minunat.

Închei şi eu cu un cuvânt auzit la atelier care a rezonat puternic în sufletul meu:

Avem cel mai mult nevoie de dragoste atunci când o merităm cel mai puţin. (A consemnat Dumitrina Gazzi)