Mănăstirea de pe Muntele Carantania
În apropiere de Ierihon, pe Muntele Carantania, se află mănăstirea ortodoxă „a Ispitirii Domnului”.
Potrivit tradiţiei, în interiorul acestei mănăstiri se afla peştera în care Mântuitorul S-a retras în cele 40 de zile de post negru, ţinut mai înainte de a începe să propovăduiască Împărăţia lui Dumnezeu.
Prima mănăstire
Prima mănăstire de pe culmea acestui munte a fost construită în anul 340 de Sfântul Hariton, care i-a dat numele de Lavra Dok. Mănăstirea Sfântului Hariton a fost distrusă de perşi şi şi-a încetat existenţa.
La sfârşitul secolului al XIX-lea, Patriarhia a construit mai jos o nouă mănăstire, lăsând pe culmea muntelui ruinele celei vechi.
Între musulmani şi cruciaţi
În anul 630, în vremea conducerii califului Umar ibn al-Khattab, o mare parte din Palestina, inclusiv localitatea Ierihon, a fost cucerită de arabi, iar mănăstirea de pe Muntele Carantania a ajuns ruină.
Atunci când cruciaţii au invadat regiunea, în anul 1099, au construit aici o biserică la jumătatea muntelui şi o alta pe platoul superior. Cruciaţii numeau acest loc „Muntele Carantania”, derivat din cuvântul „quarantana”, care înseamnă 40.
După revenirea arabilor în Palestina, cele două biserici au ajuns în ruină, iar mai apoi au fost dărâmate. Pământul pe care fuseseră zidite cele două biserici a fost cumpărat de grecii ortodocşi în anul 1874.
Noua mănăstire
Actuala mănăstire a fost zidită în anul 1895, în jurul unei peşteri care, potrivit tradiţiei locale, I-a servit Mântuitorului drept adăpost în cele 40 de zile de nevoinţă.
Impresionante nu sunt doar coridoarele şi biserica săpate în piatră pe versantul Muntelui Carantania, ci mai ales micul paraclis în care se află piatra pe care a stat Domnul Iisus când a fost ispitit.
Date de contact:
📍Adresă: Greek Orthodox Convent, P.O. Box 21, Jericho
📞Telefon: +970 02 2322827
⏰Program:
Luni – vineri: 9.00 - 13.00 și 15.00 - 16.00
Sâmbătă: 8.00 - 14.00
Duminică: închis
Vechile chilii ale Lavrei Sfântului Gherasim de la Iordan
Mănăstirea Sfântul Gherasim de la Iordan
Realizat deCitește despre:Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro