Ierihonul a fost primul oraş cucerit de israeliţi, după rătăcirea de 40 de ani prin pustie (Iosua 6). În epoca celor două regate, Ierihonul aparţinea Regatului de Nord sau Regatului lui Israel, iar în timpul domniei lui Ahab, un oarecare Hiel din Betel a reconstruit zidurile Ierihonului (III Regi 16, 34). Lângă Ierihon, darul profetic al lui Ilie a trecut asupra lui Elisei, iar după răpirea lui Ilie la cer, Elisei a trecut prin Ierihon unde a îndulcit apa cetăţii (II Regi 2, 19-21). De atunci, izvorul poartă numele de „Izvorul lui Elisei”.

Înainte de a cuceri Ierusalimul, Nabucodonosor l-a capturat pe regele Sedecia în câmpiile Ierihonului (IV Regi 25, 5). Cetatea a fost reconstruită după întoarcerea israeliţilor din exil, iar în secolul al II-lea î.Hr., generalul sirian Bacchides a întărit Ierihonul, construind fortăreaţa de pe Muntele Carantania.

Frumuseţea şi rodnicia Ierihonului erau cunoscute în tot Imperiul Roman. Aici se cultiva mai ales arborele de balsam – myrobolanum – din care se extrăgea renumitul parfum de Ierihon. Vechiul Ierihon, întocmai ca şi oraşul actual, era situat de-a lungul drumului central care străbate întreaga Vale a Iordanului, de la Lacul Tiberiadei, la nord, şi până la Marea Moartă, la sud. Ierihonul era o etapă obligatorie pentru toţi cei care veneau din Galileea la Ierusalim pe valea Iordanului. Celălalt drum central trece peste Valea Ierihonului, unind malul de est al Iordanului cu Ierusalimul şi cu zona litorală.

La întoarcerea din Galileea natală în Ierusalim, Iisus l-a vindecat pe orbul Bartimeu la poarta Ierihonului (Marcu 10, 46). Într-o altă împrejurare, tot la Ierihon s-a petrecut savuroasa întâmplare cu Zaheu vameşul (Luca 9, 1-10).

În secolul al IV-lea, Ierihonul a devenit un puternic centru creştin, fiind reşedinţă episcopală. Încă din acea perioadă toate locurile legate de evenimente religioase şi de activitatea prorocilor au devenit locuri creştine de pelerinaj şi aşezăminte mănăstireşti. În epoca bizantină, în împrejurimile Ierihonului şi în cuprinsul oraşului existau mai mult de 20 de mănăstiri şi biserici, hanuri pentru primirea pelerinilor şi a diferitelor societăţi filantropice creştine pentru cei săraci şi bolnavi.

În secolul al VIII-lea, califul Hisham al Malek (724-743) din dinastia Omaiyazilor a construit un splendid palat de iarnă care a fost distrus probabil de un cutremur de pământ cu puţin timp înainte de a fi dat în funcţiune. Odată cu venirea cruciaţilor, regiunea era acoperită cu plantaţii de trestie de zahăr. Şi astăzi se mai văd urmele instalaţiilor de fabricare a zahărului utilizate atunci. Odată cu plecarea cruciaţilor, Ierihonul a fost părăsit aproape complet.

După Primul Război Mondial, Ierihonul a putut să-şi regăsească puţin din splendoarea de odinioară, devenind un mare centru agricol, cu 7000 de locuitori. Astăzi, în Ierihon pelerinii pot vizita Izvorul Prorocului Elisei, peştera Prorocului Ilie, Mănăstirea „Sfântul Elisei” şi sicomorul lui Zaheu. Pelerinii români poposesc la Aşezământul Românesc de la Ierihon. La nord-vest de Ierihon se află Muntele Carantania şi Mănăstirea ortodoxă „a ispitirii Domnului”.