Mănăstirea Galata, mărturie a multor secole de istorie și spiritualitate ortodoxă, străjuiește orașul Iași ca o rugăciune înflăcărată a dreptei credințe și ca un remarcabil monument de cultură românească. 

Ctitorul ei, Domnul Petru Șchiopul, îi dă numele după cartierul sinonim din Constantinopol unde rezidau domnii moldoveni atunci când mergeau la Poartă să primească firmanul de domnie. 

Înaintea acestei mănăstiri, Petru Șchiopul mai zidise una, „Galata din vale”, terminată, probabil, în anul 1579, care s-a dărâmat la puțin timp după terminare, datorită așezării pe un teren neprielnic. 

Singura clădire a Mănăstirii Galata care se păstrează în forma ei originală este biserica, cu hramul „Înălțarea Domnului”, sfințită în anul 1584. 

Înconjurată de un zid puternic, cu un turn-clopotniță impunător, biserica Mănăstirii Galata este o excepțională realizare arhitectonică, novatoare pentru acea perioadă, rod al sintezei între elementele tradiționale moldovenești, care domină, și influențe de factură bizantino-munteană. Astfel, acestei biserici îi sunt caracteristice elemente arhitectonice care nu se mai întâlnesc în Moldova până atunci: înlocuirea peretelui dintre gropniță și naos cu trei arcade susținute de coloane, apariția turlei secundare peste pronaos, brâul median care împarte fațada în două părți egale, iluminarea absidelor cu trei ferestre. Biserica Mănăstirii Galata a servit apoi ca model bisericii Aroneanu (1594), Mănăstirii Dragomirna (1608-1609), Mănăstirii Trei Ierarhi (1639). 

Pictura originală a bisericii nu se mai păstrează, fiind distrusă, odată cu catapeteasma și alte obiecte bisericești, de incendiul din 1762. Până la noi au ajuns doar câteva fragmente de frescă, unul din cele mai importante fiind tabloul votiv. Fragmentele de frescă descoperite cu prilejul restaurării bisericii au dovedit că la repictarea locașului, în secolul al XIX-lea, zugravii au încercat să imite pictura inițială, fără însă a reuși să o și egaleze calitativ. 

Odată cu fondarea bisericii „Înălțarea Domnului”, Petru Șchiopul a mai zidit și casa domnească, unde se retrăgea adesea. Ulterior, această casă a cunoscut diverse modificări arhitectonice (în sec. al XVIII-lea, de pildă, i s-a adăugat etajul). Ceea ce se mai păstrează din vechea clădire este structura parterului și pivnița. Restaurată, casa domnească adăpostește astăzi, pe lângă paraclisul „Sf. Ap. Iacov”, și muzeul mănăstirii, unde pot fi admirate exponate de o deosebită frumusețe și valoare artistică. Aici pelerinul poate admira și celebrul „roșu de Galata”, într-un fragment din vechea frescă a mănăstirii. 

În incintă se mai păstrează clopotul dăruit de Petru Șchiopul bisericii „Galata din vale”. La origine, biserica mănăstirii Galata a avut fresce exterioare care au fost ruinate de timp. 

De-a lungul anilor viața de rugăciune a Galatei s-a împletit cu numeroase activități gospodărești. În a doua jumătate a veacului al XVII-lea, trăia la Galata un foarte talentat călugăr, Gherasim, care a lucrat între altele, diferite veșminte și poale de icoane, comandate de ctitorii unor mănăstiri din Țara Românească. 

Paraclisul „Sf. Ap. Iacov”, ctitorit de Petru Șchiopul în casa domnească zidită alături de biserică a fost așezat în așa fel încât Domnitorul, aflat în sala alăturată, să poată asculta sfintele slujbe, ceea ce vădește, încă o dată, evlavia ctitorului Mănăstirii Galata. Restaurat, paraclisul este și astăzi loc de rugăciune și reculegere pentru pelerini. În anul 1865, aici a funcționat o școală de sericicultură, condusă de M. Viltimescu. 

Lucrările de restaurare din anii '70 au scos la iveală morminte domnești (Despina și Vlad, doi copii ai lui Petru Șchiopul și Maria Amirali, soția voievodului). Restaurarea a dat ansamblului monastic o unitate compozițională și stilistică. Astfel, robustețea bisericii este compensată de zveltețea turlelor, stabilitatea cubică a palatului domnesc și verticalitatea turnului clopotniței. 

După 1990, cu binecuvântarea ÎPS Daniel, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Galata a devenit mănăstire de călugărițe.